Home Actualitate Suntem restantieri la transpunerea legislatiei europene

Suntem restantieri la transpunerea legislatiei europene

DISTRIBUIŢI

Deficitul de transpunere a legislaţiei acceptat de Comisia Europeană este de 2%, iar România înregistrează în prezent un deficit de 15%, potrivit şefului Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), secretarul de stat Adrian Ciocănea. Până la sfârşitul lunii iulie, Guvernul va trimite Comisiei Europene o informare privind stadiul aprobării actelor normative care preiau normele europene, după ce a primit o a doua scrisoare de avertizare din partea CE privind întârzierea transpunerii în legislaţie a directivelor Uniunii Europene.

-Am avut de preluat aproximativ 1.700 de directive europene în perioada de pre şi post-aderare, iar în prezent mai avem circa 130 de acte. O parte dintre acestea fac parte din categoria celor care trebuiau transpuse până acum, iar celelalte au termene care merg până în 2009-, a declarat pentru Mediafax şeful DAE. El a explicat că întârzierile sunt determinate şi de probleme de natură tehnică ce împiedică emiterea documentelor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.