Home Actualitate Tăriceanu, mai bun la dans decât la politică

Tăriceanu, mai bun la dans decât la politică

DISTRIBUIŢI

Dans și voie bună. Acesta a fost programul de ieri al premierului Tăriceanu, care nici nu s-a învrednicit să le răspundă ziariștilor de ce a votat cu cartea de alegător, și nu cu cartea de identitate așa cum precizează chiar legea semnată de el.
Premierul a fost musafirul cel mai așteptat la recepția dată de ambasadorul italian, Daniele Mancini. El a rostit un discurs în care a subliniat faptul că interesele comune ale României și Italiei nu trebuie puse în pericol de "fapte izolate", referindu-se evident la cazurile de criminalitate săvârșite de români în Italia.
"Este în interesul nostru comun să continuăm să promovăm valorile europene și să ne opunem forțelor care aduc atingere acestui sistem de valori. Sunt convins că este în interesul comun european ca principiul liberei circulații a cetățenilor UE să nu fie afectat prin măsuri unilaterale și sperăm ca dialogul pe această temă să fie productiv", a spus Tăriceanu, stârnind aplauzele asistenței. El a anunțat că va discuta în perioada imediat următoare, cu premierul italian Silvio Berlusconi, soluțiile pentru "recentele cazuri izolate de infracționalitate".

Tări și Tarantella

Tăriceanu a făcut însă senzație în alt mod, nu prin conținutul discursului. El a fost invitat la dans de o membră a unui grup artistic sicilian – care a interpretat cântece populare italiene, dar și melodii celebre precum "O sole mio" – și a acceptat, demonstrând un adevărat talent pentru Tarantella, un dans napoletan vioi și săltăreț, cu numeroase piruete. Invitații la recepție l-au înconjurat și aplaudat pe celebrul dansator.
"Ați văzut? Tarantella, nu orice. Nu ați văzut ce profesoară frumoasă am avut? Nu pot să spun unde am învățat (n.r. – pașii), secret mare", le-a spus Tăriceanu ziariștilor.
Aceștia l-au urmărit pas cu pas în dorința de a obține un comentariu referitor la incidentul de la votul de duminică. Tăriceanu a folosit la vot cartea de alegător și, după ieșirea din cabină, i-a arătat uneia din membrele comisiei secției de votare buletinul ștampilat, pentru a verifica dacă votul său este luat în considerare, întrucât nu a avut suficientă cerneală pe ștampilă.
În final, înainte de a se urca în mașină, primul-ministru s-a oprit pentru a vorbi cu jurnaliștii, dar când a constatat ce îi interesa le-a replicat că îl interesează ce se va întâmpla după alegeri: "Credeam că mă întrebați ce facem mai departe. Mă interesează mai mult ce facem în continuare, nu incidentele astea minore".

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.