Premierul Călin Popescu Tăriceanu va continua programul de recuperare medicală încă aproximativ 3-4 luni, evaluările efectuate până în prezent de specialişti indicând rezultate excelente, a declarat ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Oana Marinescu.
Ea a arătat că starea de sănătate a fost evalută la Bucureşti, de doi medici francezi care au făcut parte din echipa care l-a operat anul trecut pe şeful Guvernului, în urma accidentului de motocicletă.
-Concluzia lor a fost una pozitivă, şi anume că tot programul de recuperare a fost urmat exact cum a fost stabilit şi că rezultatele sunt excelente. Urmează ca şi de acum încolo, primul-ministru să continue programul de recuperare stabilit de medici-, a spus Oana Marinescu.
Întrebat până când va continua programul de recuperare şi când va fi următorul examen medical, purtătorul de cuvânt al executivului a arătat că, potrivit datelor analizate până în prezent, premierul trebuie să continue programul de recuperare pentru aproximativ 3-4 luni, iar evaluarea este stabilită de medici pe parcurs.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















