Atacurile asupra taximetristilor revin -la moda-, ultima victima a -clientilor- cazand un tanar clujean. Rapit, talharit, sechestrat si amenintat cu moartea de cei doi clienti pe care-i luase in masina, tanarul taximetrist si-a vazut moartea cu ochii. Chiar daca riscurile aparitiei unor asemenea momente deosebit de periculoase sunt oarecum inerente in activitatea taximetristilor, imposibilitatea de a se apara creste si mai mult periculozitatea meseriei. In acelasi timp, masurile de protectie pe care le iau companiile la care sunt angajati acesti oameni sunt nule, patronii nedorind sa cheltuiasca bani in plus.
Actiune premeditata
Sub pretextul ca au de mers pana la Micesti, in apropiere de Tureni, doi recidivisti, Attila Ilyes si Gabriel Vaida, s-au urcat vineri dupa-masa intr-un taxi, apartinand lui Razvan Pancsur, in statia IEIA de pe strada Observator. Ajunsi la destinatie, cei doi au stat foarte putin, dupa care au decis sa se intoarca urgent in Cluj. La vreo doi kilometri inainte de Tureni, in mijlocul unui camp pustiu, cei doi i-au cerut taximetristului sa opreasca, pentru ca unul dintre ei sa-si satisfaca nevoile fiziologice. -In momentul in care am oprit, unul mi-a dat un pumn in fata, iar celalalt, din spate m-a strans de gat atat de tare, incat mi-am pierdut cunostinta. Cand m-am trezit, eram culcat intre scaunele din fata, iar Vaida imi tinea un cutit la gat. M-au amenintat ca ma omoara daca ma ridic-, spune Razvan.
Cosmar cu final neasteptat
Razvan Pancsur a incercat de mai multe ori sa scape, dar de fiecare data a fost prins, batut si amenintat. -Attila insista sa ma omoare si sa ma lase acolo. Ulterior am aflat ca scopul lor a fost sa-mi fure masina, un Mercedes din *88, si ca cei doi ma urmareau de trei zile-, afirma taximetristul. In final, cei doi agresori s-au certat si s-au despartit. Attila a luat-o la fuga peste camp, lasandu-l pe Razvan in custodia lui Vaida, aflat la volanul masinii. Acesta l-a inchis in portbagaj, apoi a inceput o cursa nebuna prin Micesti si prin imprejurimi. La un moment dat, speriat ca taximetristul a murit, Vaida a deschis portbagajul, l-a scos de acolo, l-a curatat de sange si l-a dus la barul din sat, la un suc. Dupa negocieri indelungi, in care Vaida a incercat sa-l lamureasca pe taximetrist sa nu-l inculpe, in cele din urma i-a dat drumul. La un moment dat, profitand de cearta celor doi, care nu cadeau de acord in privinta uciderii taximetristului, si auzind ca se apropie o masina, Razvan s-a dezlegat si a fugit spre carosabil. Desi el se tinea cu mainile de capota masinii lui, soferul nu a vrut sa opreasca, ba mai mult, a accelerat. -Daca nu ma trageam, trecea peste mine-, afirma taximetristul. Cu toate ca postul de politie era la doar cinci minute, cetateanul nu s-a deranjat sa anunte autoritatile in legatura cu cele vazute.
Prinsi si pusi dupa gratii
Cei doi au fost prinsi la nici sase ore dupa ce Razvan a depus plangerea la politie. Pe Gabriel Vaida l-au gasit intr-un bar din Piata Mihai Viteazul, iar pe Attila Ilyes in barul Pescarul. Pe numele lor au fost emise mandate de arestare pentru o perioada de 30 de zile. Ei risca 20 de ani de puscarie. Amandoi sunt recidivisti, iar Attila, care inca nu a implinit 18 ani, a iesit din puscarie abia de trei saptamani. Epiodul de vineri seara nu a ramas fara urmari pentru Razvan. In cei cinci ani de cand este taximetrist n-a mai avut parte de clienti violenti, desi a facut multe curse lungi, drumuri de noapte in afara judetului. Acum el se gandeste foarte serios sa renunte la aceasta meserie, riscurile fiind mult prea mari fata de nivelul castigurilor. Nici familia nu vrea sa-l mai lase sa practice aceasta meserie, fiind fericita ca a scapat cu viata.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















