Acasă Actualitate Tehnica de supraveghere a DNA – descoperită de vicepreședinții CJ Iași aflați...

Tehnica de supraveghere a DNA – descoperită de vicepreședinții CJ Iași aflați sub urmărire

DISTRIBUIȚI

Două camere de luat vederi, aparținånd DNA Iași, au fost descoperite ieri în incinta CJ Iași de către vicepreședintele Consiliului, liberalul Victor Chirilă. El a declarat că a descoperit în biroul său și al celuilalt vicepreședinte al CJ, Constantin Adăscăliței, membru PSD, camere de luat vederi care ar fi fost instalate fără știrea lor, adăugånd că a fost sesizată Poliția în acest caz. „Stăteam la birou și am văzut o culoare mai ciudată pe perete a varului de deasupra ușii. M-am dus să văd despre ce e vorba și am descoperit o cameră de luat vederi, legată la două fire. Am discutat apoi cu celălalt vicepreședinte al CJ, Constantin Adăscăliței, și am descoperit că și în biroul său e montată o astfel de cameră. La el în birou se putea observa praf de var pe jos“, a afirmat Victor Chirilă.
De altfel, și Adăscăliței a precizat că a găsit o cameră de luat vederi în biroul său, iar la scurt timp după aceste declarații, DNA central a făcut precizarea că obiectele de urmărire aparțin DNA Iași. Potrivit unor surse judiciare, cel vizat de ancheta procurorilor anticorupție este vicepreședintele Constantin Adăscăliței, care a fost chemat de altfel la sediul DNA alături de colegul său de la PNL.

Procurorii anticorupție vor să afle cum au fost dați de gol

Pe de altă parte, Direcția Națională Anticorupție a precizat ieri că se fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost dezvăluite acte procedurale autorizate de judecător în dosarul privind CJ Iași, în care se fac acte premergătoare urmăririi penale privind suspiciuni de corupție. „Ca urmare a informațiilor vehiculate în spațiul public generate de declarația făcută de vicepreședintele Consiliului Județean Iași Chirilă Victor în legătură cu descoperirea în biroul său a unor obiecte de tehnică de monitorizare, Biroul de informare și relații publice face următoarele precizări: Serviciul Teritorial Iași desfășoară acte premergătoare urmăririi penale în legătură cu suspiciunea săvârșirii unor fapte de corupție. În acest stadiu al anchetei penale, mai multe detalii nu pot fi date publicității“, precizează Direcția Națională Anticorupție (DNA). Totodată, Direcția Națională Anticorupție arată că a declanșat verificări în vederea stabilirii împrejurărilor în care „acte procedurale autorizate de judecător, în conformitate cu art. 911-915 Cod de procedură penală, au fost dezvăluite în cursul desfășurării anchetei penale, cu riscul periclitării bunului mers al acesteia“.

Ce spun specialiștii

Președintele Companiei de Anchete și Filaj, Mihai Belu, ne-a declarat că este puțin probabil ca aparatura de supraveghere a DNA să fie depistată de vicepreședintele CJ Iași, descoperirea acesteia fiind realizată probabil de o firmă specializată. „Probabil au chemat o firmă specializată să verifice dacă birourile lor sunt penetrate informativ“, ne-a spus el.
Chemarea firmei pentru „deparazitare“ informativă arată că politicienii ieșeni (cei doi) aveau bănuieli  în legătură cu o posibilă anchetă a DNA. Conform specialiștilor, există două tipuri de camere ce pot fi instalate pentru supraveghere informativă: wireless și cu fir. Primele pot fi depistate prin scanarea frecvenței, iar cele cu fir pot fi descoperite prin trecerea unui fascicul luminos cu laser de-a lungul pereților.

Liberalul Chirilă a fost cercetat într-un dosar de sex cu minore

Vicepreședintele Consiliului Județean, liberalul Victor Chirilă, a fost urmărit penal de către procurorii DIICOT într-un dosar în care sunt implicați mai mulți oameni de afaceri și politicieni. Victor Chirilă a fost acuzat de orgii și perversiuni sexuale cu minori într-o vilă din Bucium.
Orgiile aveau loc într-o vilă din comuna Bârnova, unde Victor Chirilă a fost primar 12 ani. „Eram primar la vremea aceea, am participat la o petrecere, o dată, la ziua unui prieten. Am stat până seara, apoi am plecat. Nu știu ce a fost în lipsa mea“, a declarat Chirilă presei în 2009, când a fost chemat la audieri. Conform procurorilor, cei cercetați în dosar ar fi racolat peste 20 de tinere, eleve și studente, de pe raza județelor Iași, Suceava și Vaslui, multe dintre acestea fiind minore, pe care apoi le-ar fi dus în diferite imobile aflate în proprietatea lor sau închiriate. După ce le ademeneau și le ofereau băuturi alcoolice, alimente și sume de bani, le determinau să întrețină raporturi sexuale normale și orale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.