Home Actualitate Telefoanele și cartelele escrocilor, confiscate în penitenciare

Telefoanele și cartelele escrocilor, confiscate în penitenciare

DISTRIBUIŢI

O serie de percheziții au avut loc ieri în penitenciarele din România pentru depistarea escrocilor care își  înșeală victimele prin metoda ”Accidentul”. Din cinci unități de detenție, au fost ridicate 30 de telefoane mobile și mai multe cartele, despre care anchetatorii cred că au fost folosite pentru săvârșirea de infracțiuni. Pe lângă acțiunea mascaților și polițiștilor în penitenciarele  Iași, Craiova, Tulcea și Mărgineni-Giurgiu, au mai avut loc și alte percheziții domiciliare în alte județe și în București. Nu mai puțin de 51 de echipe au acționat simultan pentru strângerea probelor ce vor fi folosite în anchetă.
Metoda ”Accidentul” este relativ nouă în palmaresul escrocilor, folosită mai ales de persoanele aflate în penitenciar, deținătoare de aparate mobile. Aceștia apelează victimele, arogându-și diferite calități și le spun că rude apropiate au suferit un accident și au nevoie de bani. Dacă victimele le pică în plasă, banii ajung în mâna unor complici aflați în libertate, de multe ori prin transferuri de numerar.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.