
Hotărât lucru, ministreasa liberală Mariana Câmpeanu nu face absolut nici un efort ca să ascundă faptul că-l consideră pe Victor Ponta un „papagal” nătărău, gată să-i înghită, pe negândite, toate „gogoșile” pe care i le vâră sub nas. La rândul său, Premierul le preia și ni le „livrează” nouă, stropite abundent cu un grețos sirop propagandistic menit să ne demonstreze ce om de caracter este el și cum le poartă de grijă tuturor colaboratorilor guvernamentali, indiferent de coloratura lor politică. Iar ocazia de a se implica în acest jenant „joc de imagine” i-a fost oferit chiar de Mariana Câmpeanu. Prinsă la înghesuială între penibila poveste referitoare la pensionarea soțului și anunțul că ANI o va cerceta în legătură cu un posibil conflict de interese, ministreasa a făcut exact ceea ce fac toți politrucii români atunci când ajung la înghesuială: s-a îmbolnăvit brusc. Iar primul care a crezut-o, pe cuvânt de onoare, a fost exact Premierul României. Astfel se face că Victor Ponta a declarat, luni, că luni, că a avut de dimineață o discuție cu ministrul liberal al Muncii, Mariana Câmpeanu, despre accidentul vascular pe care aceasta l-a suferit sâmbătă, el arătând că a rugat-o să stea liniștită în aceste zile. „Îmi pare foarte rău. Mi-a spus că a avut un accident vascular sâmbătă și chiar am rugat-o și e foarte bine că merge, să aibă grijă, pentru că sâmbătă i s-a întâmplat acest lucru. De fapt, tema discuției noastre a fost tocmai acest necaz de sănătate pe care îl are și am rugat-o să stea liniștită în aceste două zile”. Așadar, să fim bine înțeleși: emoționat și plin de compasiune, Victor Ponta ne-a anunțat că doamna ministru Mariana Câmpeanu a suferit, sâmbătă „un accident vascular”.
Iar dacă asta a spus Premierul, înseamnă că exact asta a înțeles. Iar vorbele sale dădeau de înțeles că Victor Ponta a fost convins că a fost vorba despre un „accident vascular cerebral“ o , afecțiune cumplită care, chiar și în cazul fericit în care nu ucide pe loc, lasă în urmă o serie de sechele grave, în general de natură neuro-psihiatrică. Este vorba despre una dintre cele mai periculoase afecțiuni care, de obicei, îl trimite pe cel afectat direct la Spitalul de Urgență, în secția de Terapie intensivă. Iar asta o știe orice om care a avut în familie vreun bunic ori un părinte în vârstă care a trecut printr-o asemenea dramă. Iar, de la Premierul României, chiar dacă nu are studii medicale, ne așteptăm să fie un om bine informat și să știe, și el, măcar atâta lucru. Ei bine, nu! În marea lui naivitate, pe care a demonstrat-o deja de atâtea ori, Victor Ponta „mușcat“, direct și din plin povestea pe care Mariana Câmpeanu i-a spus-o plângându-i pe umăr.
„Forța e cu noi!“
Conform celor declarate de Premier, Mariana Câmpeanu a suferit acel „accident vascular“ în cursul zilei de sâmbătă. În mod normal, dacă se afla la domiciliu, ea sau familia ei ar fi trebuit să sune de urgență la 112, să cheme o ambulanță, care să o ducă, în cel mai scurt timp cu putință, la un spital de specialitate: în astfel de cazuri fiecare minut poate marca granița dintre viață și moarte. Motiv pentru care Mariana Câmpeanu ar fi urmat să-și petreacă zilele următoare pe un pat de spital, sub medicație, și „ciuruită“ de acele perfuzoarelor. Ei bine, lucrurile nu au stat nici pe departe așa. Duminișă, ministreasa muncii care tocmai trecuse printr-un „accident vascular“ se afla la celălalt capăt al țării. Senator de Hunedoara, colegiu care include și orașul Deva, Mariana Câmpeanu s-a dus duminică tocmai acolo unde, alături de Crin Antonescu, a participat la Conferința teritorială de alegeri a PNL Hunedoara, care a avut loc în Sala Sporturilor din Deva. Uitând, probabil că în ziua de sâmbătă, tocmai trecuse printr-un „accident vascular“, Mariana Câmpeanu s-a așezat la prezidiu, de unde, exact ca războinicii spațiali din „Războiul stelelor“ i-a asigurat pe participanți că „Forța este cu noi“. „Noi ar trebui să facem un bilanț. Avem alegeri, avem cei mai distinși invitați. Vreau doar să vorbesc de concluzii. Avem una dintre cele mai bune organizații liberale din țară. Avem unul din cei mai buni președinți de organizație liberală din țară. Avem unul dintre cei mai buni președinți de CJ care, și în opoziție a știut cum să aducă ceva bun pentru Hunedoara. Avem cei mai buni consilieri, parlamentari. Forța este la noi. Este cazul să avem și cel mai bun președinte de țară. Forța este la noi și prin noi înșine vom învinge“. Cucoană am înțeles: „Forța“ este la voi!. Dar atunci cum rămâne cu „accidentul vascular“ despre care i-ai povestit Premierului?
Părerile sunt împărțite
Așadar, Premierul a înghițit, pe nemestecate, povestea cu „accidentul vascular“ pe care Mariana Câmpeanu l-ar fi suferit în cursul zilei de sâmbătă. Poveste pe care, pe deplin convins, ne-a spus-o apoi și nouă. Poate că, totuși, în acest caz, cu mult mai concludente ar fi informațiile provenite direct de la „sursă“, așadar opiniile medicilor. O televiziune, cea mai apropiată de Premierul Ponta a anunțat că Mariana Câmpeanu, a fost dusă de urgență la spital, luni, din cauza unei crize cardiace. Medicii de la Spitalul Universitar au efectuat o serie de teste și au descoperit că Mariana Câmpeanu avea o tensiune arterială foarte ridicată. Ministrului Muncii i s-au recomandat șapte zile de repaus total. În schimb, anumite surse medicala au declarat pentru Mediafax că Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a suferit un accident vascular minor, luni a fost consultată la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), fără a fi internată: „Ministrul Mariana Câmpeanu s-a prezentat, luni dimineață, la ora 11.00, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență București. A fost consultată de specialiști, iar la ora 12.00 a părăsit spitalul.“ Așadar întâlnirea cu Premierul avusese deja loc, „dimineața“ iar prezentarea ei în fața medicilor a avut loc între orele 11 și 12. Iar până la capăt, despre „accidentul vascular“ nu se știe mare lucru. Cert este că, în loc să aibă parte de tratament și perfuzii, distinsa doamnă s-a întors acasă la ea, fără alte probleme. De fapt, toată povestea asta se învârte în jurul posibilei plecări a PNL de la guvernare. Legat, exact ca nuca în perete de povestea „accidentului vascular“ Premierul și-a exprimat speranța ca PNL să rămână la guvernare, arătând că, în această situație, și Marina Câmpeanu va rămâne ministru: „Sper ca PNL să rămână la guvernare și atunci rămâne și doamna Câmpeanu. Dacă PNL va decide altfel, evident că și doamna Câmpeanu va urma decizia PNL“. El a arătat că ministrul Mariana Câmpeanu își va continua activitatea și, în funcție de decizia PNL, de miercuri, va proceda în consecință. „Nu s-a pus problema ca doamna Câmpeanu să continue într-un Guvern din care PNL își retrage miniștrii“. Ceea ce Premierul s-a ferit să „detalieze“ sunt zvonurile privitoare la faptul că Mariana Câmpeanu ar putea să-l lase baltă pe Crin Antonescu, și să treacă, cu arme și bagaje în tabăra PSD-istă. Ei, asta este. Oricum ar fi, și oriunde ar fi „Forța este cu noi!“. De fapt este „cu ei“.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















