Home Actualitate Terorist kurd expulzat din România

Terorist kurd expulzat din România

DISTRIBUIŢI

Unul din finanțatorii fostei organizații teroriste PKK a fost prins de Serviciul Român de Informații și expulzat din România, după ce a colectat importante sume de bani pe care le-a transferat în Turcia.

Cetățeanul străin, de etnie kurdă, avea mai multe afaceri atât legale cât și ilegale în România, iar banii rezultați din activitățile comerciale ajungeau la formațiunea teroristă Kongra-Gel, cunoscută inițial drept PKK. Organizația Congresul Poporului din Kurdistan a fost declarată teroristă de statele membre NATO, dar și de Turcia. Kurdul expulzat a primit și interdicție de a mai intra în România timp de zece ani.

"Serviciul Român de Informații a întreprins măsuri specifice, deosebit de complexe, pentru documentarea acțiunilor unui cetățean străin, de etnie kurdă, care reprezenta o ramură importantă a organizației teroriste Congresul Poporului din Kurdistan. Datele și informațiile obținute au stabilit cu certitudine faptul că pe parcursul șederii în România, începând cu anul 2012, acesta a fost implicat în comiterea unor fapte ce constituie o amenințare la adresa securității naționale. În urma măsurilor întreprinse de SRI a rezultat că acest cetățean a acționat cu precădere pe linia asigurării finanțării organizației teroriste menționate, operaționalizând în acest sens un mecanism complex de colectare și externalizare de fonduri", a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.