Acasă Actualitate Țiganii din România și-au făcut tabără în piața centrală din Saint-Etienn

Țiganii din România și-au făcut tabără în piața centrală din Saint-Etienn

DISTRIBUIȚI

Aproape 70 de imigranți români de etnie romă și-au instalat tabăra, în urmă cu 12 zile, în apropierea sediului prefecturii departamentului Loire, situat în piața centrală a orașului francez Saint-Etienne, relatează publicația "Paris Match" în ediția electronică.
Tabăra romilor pare una specifică suburbiilor pariziene, dar în realitate corturile sunt amplasate chiar sub ferestrele prefecturii, la câțiva metri de primăria orașului francez. Romii susțin că așteaptă ca autoritățile locale să le ofere locuințe, fie în regim de urgență, fie pe termen lung.
La 17 iulie, fosta școală în care 120 de romi se refugiaseră inițial prin asistența fostei administrații locale a fost evacuată de forțele de ordine la cererea noului primar socialist al orașului. Începând cu acest moment, primăria Saint-Etienne și asociațiile care susțin drepturile imigranților au intrat într-o polemică virulentă în jurul acestui caz.
Romii susțin că sunt discriminați în România, potrivit publicației franceze, și doar 15 dintre ei au acceptat să revină în țara de origine după ce au fost evacuați din școala în care se refugiaseră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.