Supărat nevoie mare că toate mizeriile pe care i le-a făcut soției sale au ieșit la iveală după ce dosarul de divorț a ajuns în instanță, europarlamentarul Laszlo Tokes cere Judecătoriei Oradea să înceapă o anchetă internă care să stabilească dacă detaliile despre cauză au ajuns în presă din arhiva instanței. Biroul de presă al europarlamentarului Laszlo Tokes a făcut publică, ieri, o cerere depusă de fostul episcop la Judecătoria Oradea, în 30 martie, prin care solicită, în baza legii privind accesul la informațiile de interes public, să i se comunice dacă dosarele instanței pot fi consultate și de alte persoane decât părțile, dacă presa are acces la ele și dacă instanța are vreo responsabilitate privind confidențialitatea datelor din dosare, ținând cont și de prevederile constituționale privind protecția vieții private și a imaginii persoanei. În aceeași cerere, Tokes susține că până la data de 30 martie el nu a primit citație la procesul de divorț, dar în schimb, cu o zi înainte, un ziar local a făcut publice detalii din acțiunea înaintată de soția sa, în condițiile în care Edith Tokes și avocatul acesteia i-ar fi spus că nu au predat copii după document vreunei alte persoane. În replică, vicepreședintele Judecătoriei Oradea, Cristi Danileț, a declarat că dosarele care privesc activitatea de judecată sunt publice. „Dosarele și registrele care privesc activitatea de judecată sunt publice și pot fi consultate de orice persoană care justifică un interes legitim, precum și de ziariști, în baza unui regulament de organizare interioară și a unui ghid de bune practici adoptat de CSM în 2006, care reglementează aceste situații. Există și excepții: dosarele care se judecă în ședină secretă, cauzele privind adopțiile și cele privind perchezițile și interceptările“, a spus Danileț.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















