În contextul protestelor organizate luni de polițiștii de frontieră din cauza reducerilor salariale cu 25%, un traficant de țigări a ajuns la spital, luni seară, după ce a fost împușcat de polițiștii de frontieră din Botoșani în zona toracelui, deși asupra țintei se execută doar foc la picioare. Bărbatul a fost prins în timp ce transporta țigări de contrabandă, informează Biroul de presă al Poliției de Frontieră. Reprezentanții Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră au precizat că bărbatul a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor. „Cetățeanul a fost somat verbal, inițial, pentru a opri. S-au tras apoi câteva focuri de avertisment, iar bărbatul a încercat să sară din tractor și să fugă, moment în care polițiștii au tras spre tractor și spre picioarele bărbatului. Acesta a fost nimerit direct de un glonț, iar un al doilea glonț a ricoșat în el din tractor“, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















