Vânzătoarea de suveniruri care a fost lovită, ieri, la Azuga, de o mașină proiectată pe trotuar de un autocar scăpat de sub control, a murit în drum spre spital.
Pacienta, o femeie de 38 de ani din Râșnov, județul Brașov, era transportată spre Spitalul de Urgență Ploiești, de la Azuga. Ambulanța s-a oprit însă la Sinaia, unde a aterizat un elicopter al SMURD București ce urma să o ducă pe femeie la Spitalul de Urgență Floreasca. Potrivit medicilor de la Ambulanța Sinaia, femeia a murit chiar înainte de a fi preluată din mașina Salvării de echipajul SMURD.
O femeie din Israel care cumpăra suveniruri la Azuga a murit și ea, pe loc.
Potrivit dispeceratului Poliției Rutiere Prahova, șoferul unui autocar care circula dinspre București spre Brașov a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde a acroșat trei autoturisme. O mașină a fost proiectată în tarabele vânzătorilor de artizanat și de suveniruri, iar celelalte două autoturisme au fost împinse pe o distanță de 70 de metri, autocarul oprindu-se din inerție.
Din primele cercetări, rezultă că autocarul a rămas fără direcție, moment în care conducătorul auto nu a mai putut controla mașina plină cu turiști.
Potrivit polițiștilor, niciun pasager din autocar nu a fost rănit.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















