Acasă Actualitate Transnistria se pregătește militar încă de acum doi ani de secesiune și...

Transnistria se pregătește militar încă de acum doi ani de secesiune și alipirea la Rusia

DISTRIBUIȚI

Odată cu afișarea tranșantă a intenției Transnistriei de alipire la Mama Rusia, au răsărit brusc zeci de experți, analiști, specialiști, profesori care mai de care mai califragilistici, până și Zoe Petre specialistă în antichități a devenit geopoliticiancă de ieri pe tema Transnistriei. Evident, absolut niciunul dintre cei enumerați nu au călcat în Transnistria vreodată, sau măcar prin Moldova de peste Prut, cu mici excepții.
Ziarul Curentul a abordat de niște ani buni tematica Transnistriei, prezentând pe larg date militare și elementele de bază ale activității serviciilor rusești în întreaga zonă. Mai mult, fără pretenții profetice, au fost anunțate cu multă vreme în urmă evoluții ce se confirmă astăzi. Eforturile Rusiei de consolidare a capului de pod militar din Transnistria au fost semnalate, reieșind foarte clar acum faptul că flexarea mușchilor rusești avea un scop bine determinat, anticipând evenimentele recente.
Astfel, încă de acum doi ani, a fost perfectat un pact secret Moscova – Tiraspol, pus la cale de neobositul Rogozin, unul dintre actorii de vârf ai politicii Rusiei,  rusoi ce a luptat împotriva românilor basarabeni și în 1992, cu ocazia războiului din Transnistria. Pactul secret, menționat și în presa rusească – (http://www.ng.ru/cis/2012-10-24/1_pakt.html) – se referă la înlocuirea pe șest a tehnicii rusești ale așa ziselor forțe pacificatoare cu tehnică modernă și dublarea numărului de elicoptere. La fiecare elicopter retras s-au adus în schimb alte două.
Anterior, în august 2012, a fost adus la comanda trupelor speciale ale Tiraspolului, de sub comanda KGB-ului local, Evgheni Petrușin, colonel și fost director-adjunct al FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei) pentru Republica Daghestan. În subordinea lui Petrușin se află trupele speciale "Delta" (300-400 de soldați), trupele de grăniceri de la Tiraspol (circa 1.000 de persoane) și regimentul de kazaci (circa 1.500 de persoane). Noul șef s-a făcut remarcat în luptele cu rebelii ceceni din Caucaz în timpul primului război cecen unde a căpătat porecla Gestapo, care spune totul despre activitatea kaghebistului. ?ê?£eful său și al KGB-ului de la Tiraspol, Vladislav Finagin, este tot un rus care este cu totul și cu totul obsedat de Traian Băsescu (ca și Ponta și Ilici și Voiculescu) dar și de Unirea Basarabiei cu România mamă.
Finagin a ieșit public, acum câțiva anișori, în toiul Operațiunii așa zisului Referendum pus la cale de agentura FSB din România, clamând că „a crescut amenințarea românească – care se va intensifica după revenirea din suspendare a președintelui Traian Băsescu…Această amenințare a devenit reală după ce România a aderat la NATO și UE. Se știe că Unirea – este scopul președintelui Băsescu".
Așa este, dar până la Unire să vedem cum facem față rușilor care s-au tot înarmat în timp ce în România nivelul de pregătire militară a atins cote jalnice, potrivit chiar documentației sifonată la un recent CSAT. Astfel, deși conform recomandărilor NATO, România și-a luat angajamentul să aloce pentru Apărare 3% din PIB, de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, bugetul destinat MApN s-a situat constant sub 2%, mult mai aproape de 1%. În 2014, Ministerul Apărării Naționale are un buget de 1,42% din PIB.
“Scăderea capacității de luptă a atins un nivel critic”, conform Cartei Albe a Apărării, avizate de CSAT în 2013. 60% la sută din echipamente sunt nefuncționale, capacitatea de luptă este la un nivel calificat drept critic, adică la pământ, structura de forțe a Armatei s-a redus drastic, de la 330.000 de militari în anul 1990, la vreo 80.000 în prezent, din care doar vreo 50 000 au bocanci și uniforme, iar lipsa constantă a resurselor necesare modernizării și înzestrării, a condus la scăderea graduală a capacității de luptă și intervenție la un nivel critic, conform documentului Cartei Albă a Apărării, avizat de către CSAT în iunie 2013.
În octombrie 2012 ,ministrul așa zisei apărării a Republicii Moldova, Vitalie Marinuță trăgea un semnal de alarmă, afirmând public că Rusia aduce la Tiraspol armament de infanterie, lansatoare de grenade, lunete pentru Dragunovuri și sublinia mai ales repetiții pentru un scenariu de atac: „Îngrijorător totodată este că în ultimul timp în cadrul aplicațiilor care se desfășoară de către forțele de menținere a păcii tot mai mult se insistă, atât din partea transnistreană, cât și de partea rusă, ca în aceste scenarii să se includă unele elemente de atac de pe apă, folosind bărcile cu motor. Eu mereu mă întreb pentru ce, dacă e vorba de trupe de menținere a păcii”.

Garnizoana Transnistria- îndesată cu trupe și armament

În Transnistria de află peste 80 000 de cadre ale armatei ruse, rezerviști cu pașapoarte rusești, instruiți în mai multe războaie. Punctul de stație Tiraspol se află, față de frontiera cu România, la câteva ore de plimbare cu tancul…
Oficializarea Transnistriei ca enclavă militară strict rusească a avut loc la data de 2 septembrie 1990, când Tiraspolul a lansat Declarația de independență a așa-zisei „Republici Moldovenești Nistrene“, ulterior unor așa-zise „referendumuri“ la Râbnița și Tiraspol, în decembrie 1989 – ianuarie 1990, în scopul obținerii unui statut de teritoriu autonom, cam cum tot insistă reprezentanții „secuilor“, în Ardeal, de o bucată de vreme.
În 1992 au debutat provocările militare, cu implicarea directă a Armatei a 14-a a Federației Ruse, și, la data de 1 martie 1992, chiar în ziua în care Moldova obținea calitatea de membru ONU, a fost atacat postul de poliție de la Dubăsari, ultimul din Transnistria aflat sub controlul Chișinăului. Răfuiala rușilor cu basarabenii a lăsat pe Nistru peste 1000 de victime și peste 4000 de răniți, iar statul major al Armatei a 14-a, ce s-a mutat de la Chișinău la Tiraspol odată cu proclamarea independenței Moldovei, la data de 27 august 1991, a rămas se pare pe vecie în Transnistria.
Pentru ruși, Transnistria are o mare importanță geostrategică, controlând spațiul Bug-Nistru-Prut, adică triunghiul Odessa, Izmail, Cernăuți, poziție ce determină dominația întregii regiuni. Rusia menține aceste enclave pentru a ancora atât Republica Moldova, cât și Ucraina în arealul său de influență. În plus, mai există și semnificația unui precedent istoric legat de Transnistria: RASSM, precursoarea Transnistriei din perioada interbelică, a reprezentat pretextul confiscării Basarabiei și poate rămâne un pretext și pe viitor.
Înainte de 1989, în Moldova, la Chișinău, era instalat complexul Statului Major a Direcției de sud-vest a Statului Major al Forțelor Armate a URSS ce cuprindă cercul militar Kiev, în care intră și regiunea Transcarpatică, Cercul militar Odessa, cu principalele forte ale Marii Negre, armatele de rachete și aeriene. În totalul sau aceste forțe militare reprezentau 37 de divizii, mai mult de 2000 de avioane, 800 de elicoptere, o armată aparte de antiaeriana și multă altă tehnică militară necesară pentru a demara ofensive pe 3 fronturi: nord, vest și sud. Districtul militar Transcarpatic a reprezentat un fel de poligon în care se urmărea concentrarea conducerii trupelor în timp de război.
Armata a 14-a era un vârf de lance al acestor forțe și este formată dintr-o divizie de infanterie motorizată, încartiruita la Tiraspol, două regimente de artilerie, un regiment de tancuri, un regiment antitanc, două regimente de geniști și pontonieri, un regiment de rachete și o escadrilă de elicoptere. Armata a 14 a era proiectată ca un eșalon de intervenție rapidă, având rolul de a aplica prima lovitură Occidentului (mai exact României, aflată pe linia de frontieră a Vestului, astăzi). Schema ei de organizare permite ca în timp scurt să cuprindă un număr mult mai mare de efective decât are acum (nimeni nu a avut de fapt posibilitatea să verifice câți militari ruși sunt de fapt în Transnistria).
Din 1990 încoace Rusia a sporit numărul cetățenilor ruși stabiliți în Transnistria, estimându-se prezența a 230 000 de ruși dintre care peste 80 000 foste cadre militare cu mai multe războaie la activ. Prezența fostelor cadre militare și ale KGB, raportată la mia de locuitori este de cinci ori mai mare la Tiraspol față de media pe Republica Moldova. Potențialul forțelor militare din Transnistria este astăzi identic cu cel din 1992, operându-se doar schimbări de denumiri, treceri ale cadrelor ruse sub serviciul militar al unităților transnistrene, precum și a tehnicii din dotare în înzestrarea acestora.

Ținta geopolitică a Rusiei, închiderea istmului ponto-baltic și controlul gurilor Dunării

Vlad Cubreacov, un politican de la Chișinău cu o perspectivă inteligentă și anticipativă asupra mișcărilor Rusiei, confirmată în timp, afirma recent într-un interviu faptul că: “Anexarea Crimeii de către Federația Rusă a dezlănțuit un proces care are ca mize anexarea altor regiuni din estul și sudul Ucrainei, precum și a Transnistriei, a raionului ?ê?£tefan Vodă, care să asigure conexiunea cu sudul Basarabiei istorice (fosta regiune Ismail), precum și a UTA Găgăuzia. Moscova râvnește nu doar întreg litoralul nordic al Mării Negre, ci și gurile Dunării. În ecuația geopolitică a regiunii, nu Tiraspolul, ci Moscova este actorul care ne dă de furcă, iar Moscova, a devenit evident, dorește dezghețarea conflictului moldo-rus din Transnistria.”
Portalul dedicat militarilor, creat tot de cadre militare, rumaniamilitary.ro, atrăgea atenția încă de luna trecută asupra unui scenariu de coșmar care tinde să se contureze, în imediata vecinătate a granițelor României: ”Rusia ar avea interese majore, după digerarea anexării Crimeei, în a crea o ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria, probabil via estuarul Nistrului, dar și în a controla gurile Dunării, ceea ce poate însemna practic anexarea întregului raion Odessa, cu Bugeac cu tot, și a Insulei ?ê?£erpilor, spre a fi alipite regiunii trans-nistrene.
O forțare rapidă a ieșirii la Marea Neagră ar asigura o rută de acces maritimă pentru întăriri rusești sosite din Crimeea, rușii putând debarca și aproviziona rapid și mult mai consistent trupele separatiste decât printr-un pod aerian, destul de riscant prin spațiul aerian cvasi-ostil al Ucrainei. Aceasta ar fi probabil și una dintre rațiunile pentru care rușii lupta în Sevastopol să captureze cât mai multe vase ale flotei ucrainene.
Dacă Gagauzia s-ar alipi Bugeacului, împreună cu un coridor creat în această direcție dinspre Tighina, noul raion autonom sau republica Tiraspol-Odessa s-ar apropia de dimensiunile și populația R. Moldova, amenințând inclusiv Cahulul și având în schimb ieșire la Marea Neagră și brațul Chilia al Dunării, cu șanse mult mai mari de a deveni economic viabil, comparativ cu R. Moldova. Instalarea de forțe rusești la o aruncătură de băț de Portul Constantă, aeroportul Kogălniceanu și de gurile Dunării, ar anula aceste poziții strategice, lucruri pe care UE și NATO ar trebui să le ia în considerare și să le analizeze cu deosebită atenție.
O altă opțiune a Tiraspolului ar fi consolidarea controlului separatist atât în Tighina, pe care să o înglobeze în totalitate dar și a zonei rurale de la nord de Tiraspol, unde Chișinăul mai controlează momentan anumite zone de dincolo de Nistru”.
 În 2012 "Nezavisimaya Gazeta" a raportat că după vizita în Moldova a ministrul adjunct rus al apărării, colonelul-general Valery Yevnevich aeroportul de la Tiraspol a fost renovat și upgradat pe bani rusești. Așadar capul de pod aerian a fost încă de atunci pus la punct, în scopul defluirii tehnicii militare rusești și a trupelor, în caz de intervenție.
Rusia acționează pentru securizarea și închiderea istmului ponto-baltic “linia care unește Marea baltică de Marea Neagră, definită ca linie de demarcație între Europa națională și Europa imperială, este și linia de demarcație a comunității euro-atlantice. Strategic, comunitatea euroatlantică poate căpăta coerență politică și relevanță geopolitică în condițiile în care fundamentele sale sunt reproduse și extinse o dată cu sfârșitul războiului rece. Capacitatea de a integra statele central și est-europene până la limita istmului ponto-baltic este examenul de capacitate al instituțiilor europene și euro-atlantice” – conform profesorului Ilie Bădescu
Mai este și un alt profesor, mai vechi, Mehedinți îi zice, care spunea (prin 1916) că istmul este și o linie de demarcație istorică nu doar geopolitică deoarece până la această demarcație se menținea, în vechea lui configurație imperială, spațiul rusesc. În viziunea lui Simion Mehedinți istmul ponto-baltic făcea parte dintre cele cinci repere geopolitice ale securității statului român: Dunăre, Carpați, Marea Neagră, strâmtorile și…istmul ponto-baltic. Mai apoi un alt super profesor, Ion Conea, reia, în 1937, teoria și o amplifică.
Istmul ponto-baltic însă este totodată și un reper major de securitate al NATO. Practic pentru întreaga Europa istmul ponto-baltic are rolul de zonă tampon, de graniță a spațiului european. Este flancul sud-estic al NATO, aflat în cârca României. Iar Rusia vrea să-l spargă, cu orice preț.

Războiul secret ruso-român

Cu ceva vreme în urmă unul dintre cei mai inteligenți jurnaliști seniori de la Chișinău, Petru Bogatu scria un material remarcabil intitulat “Războiul secret ruso-român”, din care voi selecta unele pasaje pentru publicul românesc, ce stă cam ca curca-n lemne la capitolul percepție.
“Atitudinea negativă și irascibilă a Moscovei față București, pe lângă motivațiile politice de moment, are și un puternic substrat istoric, filozofic și psihologic. Mai întâi de toate, trebuie spus că asistăm la un război secret ruso-român. Acesta, desigur, încă nu-i fierbinte. Nu-i unul clasic. El se desfășoară pe frontul invizibil al serviciilor speciale, secundat de oculte sau deschise confruntări diplomatice, psihologice și informaționale. România este un obstacol de netrecut în calea strategiilor geopolitice ale Moscovei, deoarece rușii au astăzi senzația că au pierdut și Balcanii, și spațiul dintre Prut și Nistru din cauza României și de aceea acționează adesea împotriva ei din impuls, din spirit de contradicție și din nevoia viscerală de răzbunare.
Aleksandre Dughin, autorul proiectului „Eurasia” și un apropiat al Țarului Putin, prezent deseori la Chișinău afirmă tranșant că „Rusia are nevoie și de întreaga Românie, și de spațiul dintre Prut și Nistru pentru a-și promova interesele vitale la Marea Neagră și în sudul Europei. Așa a fost, scrie el, două sute de ani în urmă și de atunci nu s-a schimbat nimic. Moscova, precizează Dughin, ar fi de acord chiar ca Basarabia să se reunească în sfârșit cu România, dar cu o condiție: aceasta din urmă să se desprindă de UE și NATO și să adere la proiectul „Eurasia” sub comanda Rusiei. Cu alte cuvinte, România trebuie să renunțe la ceea ce ideologul lui Putin numește atlantism și europenism în favoarea panslavismului.
România însă trebuie să arate că rămâne în picioare și pe propriile poziții oricât s-a zborși Rusia. Așa va învinge. Dacă vrei pace, pregătește-te pentru război.”
Repet și eu după colegul basarabean, cel mult mai înțelept și ponderat decât mine – să ne pregătim dară de război…
George Roncea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.