
Trupul neînsuflețit al soldatului român Marius Covrig, decedat în timpul unei misiuni în Afganistan, va fi adus astăzi în țară cu o aeronavă aparținând Forțelor Aeriene Române. Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Apărării, avionul este programat să aterizeze la baza aeriană Bobocu, județul Buzău, unde ministrul apărării, Teodor Meleșcanu, îi va acorda militarului, în cadrul unui ceremonial militar, gradul de sublocotenent post-mortem. Totodată, conform datelor furnizate de MApN, funeraliile lui Covrig urmează să aibă loc miercuri, la Cimitirul "Eternitatea" din Galați. În ceea ce îi privește pe ceilalți trei militari români care au fost răniți în atacul care a dus la moartea lui Covrig, respectiv sublocotenentul Marius Vasile Apostol, sergentul major Daniel Dumitru Drugan și caporalul Marius Barbu, starea lor de sănătate este bună, ei urmând să-și continue misiunea în Afganistan. Reamintim că Marius Covrig, membru al Batalionului 300 Infanterie "Sfântul Andrei" din Galați, a murit vineri, în jurul orei 5.00, ora României, în urma unui atac cu armament ușor petrecut în Afganistan.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















