Acasă Actualitate Tudorel Toader demonstrează că nu el ci Florin Iordache este responsabil pentru...

Tudorel Toader demonstrează că nu el ci Florin Iordache este responsabil pentru legea care a scos infractorii din închisori

DISTRIBUIȚI

Vineri dimineață, ministrul Justiției a argumentat pe contul de Facebook de ce nu este el răspunzător de legea recursului compensatoriu, ci Florin Iordache, ministrul Justiției sub mandatul căruia s-a trimis proiectul de lege în Parlament.

Iată postarea lui Toader:

„Simple precizări privind recursul compensatoriu !
Revenire la mesajele din 21 octombrie 2017 și 2 decembrie 2018.

1. La data de 17.XI.2016, prin adresa nr.68/86950, Ministerul Justiției a înaintat CSM, spre avizare, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare.
a se vedea
https://www.senat.ro/legis/PDF/2017/17L015SM.pdf
2. La data de 29.XI.2016, prin Hotărârea nr. 1533, plenul CSM avizează favorabil proiectul de lege, cu observațiile menționate în Anexă.
La punctul 2 din aviz se prevede faptul că, „în principiu, măsura compensatorie propusă nu ar trebui să devină incidentă doar pentru calculul pedepsei ce poate fi considerată executată în vederea acordării liberării condiționate. În opinia Plenului, compensația pentru persoanele care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă devine efectivă doar dacă măsura propusă de proiectul de act normativ vizează considerarea ca executate efectiv a celor 3 zile din pedeapsa aplicată, pentru fiecare perioadă de 30 zile executate în spațiul necorespunzător”.
a se vedea
https://www.senat.ro/legis/PDF/2017/17L015SM.pdf
3. Proiectul de lege a fost transmis de la Guvern către Senat, prima cameră sesizată, la data de 31.01.2017 , dată anterioară investirii mele în demnitatea de ministru al justiției !
a se vedea
https://www.senat.ro/legis/PDF/2017/17L015AD.pdf
4.Forma inițială prevedea faptul că, în vederea acordării liberării condiționate, la 30 de zile de pedeapsă, executată în condiții necorespunzătoare, se consideră executate 3 zile de pedeapsă, iar raportarea se făcea la 3 mp pentru fiecare deținut !
a se vedea
https://www.senat.ro/legis/PDF/2017/17L015FG.pdf
5. Curtea Constituțională a respins criticile de neconstituționalitate
a se vedea
https://www.ccr.ro/files/products/Decizie_515_2017.pdf
6. Concluzionând:
Proiectul de lege a fost inițiat sub guvernarea anterioară.
CSM a considerat faptul că pentru a fi efective, cele 3 zile pot fi considerate ca fiind efectiv executate, în locul unui beneficiu la liberarea condiționată.
Parlamentul și-a însușit propunerea venită de la CSM, iar cele trei zile au fost înlocuite cu șase zile considerate ca fiind executate la fiecare 30 de zile de executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare.
Legea a fost adoptată la data de 14 iulie 2017, a fost publicată în Monitorul Oficial din data de 18 iulie 2017 și a intrat în vigoare la data de 21 iulie 2017.
Studiul de impact se face în procedura de legiferare și nu în faza de aplicare a legii!”, a scris Toader pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.