
Ce se întâmplă cu puterea comunistă din Republica Moldova și o face să nege ce susținea? Ieri, Valeriu Gurbulea, procurorul general al statului de peste Prut, a contrazis ce zisese președintele Vladimir Voronin în aprilie și chiar propriile insinuări, când a afirmat că România nu a fost în spatele violentelor proteste de stradă de la Chișinău, din aprilie.
„România, ca stat, nu a participat la protestele din 7 aprilie, ci doar unele forțe. Spre exemplu, a fost un atac cibernetic asupra serverelor instituțiilor de stat din România, inclusiv încercări de trecere a frontierei moldo-române“, a afirmat Gurbulea.
Comuniștii, vicleni sau dezbinați?
Declarațiile lui Gurbulea sunt surprinzătoare, în condițiile în care el e cunoscut ca un personaj loial puterii comuniste și care a încercat să mușamalizeze tortura pe care au folosit-o forțele de ordine asupra protestatarilor. E foarte probabil ca prin aceste afirmații comuniștii să încerce să calmeze presiunea diplomatică la care sunt supuși, dar și să-i demobilizeze pe cei mai radicali adversari ai lor în perspectiva alege-rilor anticipate de la sfârșitul lunii, renunțând la acuzațiile că sunt agenți ai României. Sursele din Republica Moldova ale ziarului „Curentul“ au exprimat însă și opinia că, prin faptul că-l pune pe Voronin într-o situație jenantă, comuniștii încearcă să-și schimbe din funcție șeful, tot mai criticat intern și neagreat de „tătucii“ de la Moscova.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















