Home Actualitate Un alt complice al lui Băhăian a fost prins

Un alt complice al lui Băhăian a fost prins

DISTRIBUIŢI

Un alt suspect în dosarul în care patronul clubului Gloria Buzău, Sergiu Băhăian, lider al unei grupări specializate în infracțiuni economice, este acuzat de uciderea a patru persoane a fost prins, pe numele acestuia fiind emis mandat de arestare pentru 29 de zile. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul, Dan Negrean, care este din Buzău, a fost prins în noaptea de luni spre marți, iar procurorii DIICOT Ialomița au emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Bărbatul, care este acuzat de infracțiuni economice, a fost și el prezentat magistraților Tribunalului Ialomița, cu propunerea de arestare preventivă. În ceea ce-l privește pe Sergiu Băhăian, acesta a primit mandat de arestare pentru 29 de zile, luni, recursul urmånd să se judece vineri la Curtea de Apel București. Tribunalul Ialomița a mai emis mandate de arestare preventivă, tot pentru 29 de zile, și pe numele a trei dintre presupușii complici ai lui Băhăian, aceștia fiind acuzați de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.