Un evreu nascut la Berlin si refugiat la Cluj in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, care a renuntat la cetatenia romana fugind in *74 in Germania, da in judecata statul roman pentru ca a cerut nemtilor sa-l trimita in Romania, invocand in mod ilegal prevederile unui acord bilateral romano-german privind expulzarea in tara noastra a apatrizilor.
Drama lui Nicolae Bugnar e drama clasica a unui om haituit de toti. S-a nascut intr-un an nefericit – in martie 1943 – si intr-un loc nefericit – in Berlin, Germania -, dintr-un neam nefericit – parinti evrei. Avea doar cateva luni in 1944, cand 17 dintre rudele sale au fost inchise la Auschwitz, printre care si tatal sau si doi frati. Impreuna cu mama si un unchi au fost salvati si au fugit in Viena, scapand de un transport de noi deportati. Din Viena, via Budapesta, au ajuns la Cluj, unde aveau niste rude.
-Mama a mai trait vreo doua saptamani la Cluj. A fost internata in stare grava si a murit. Am fost luat de o femeie, careia tocmai ii murise copilasul, in varsta de patru luni. Mi-a dat numele copilului ei, si asa am devenit Nicolae Bica. 13 ani am trait in casa acelor oameni simpli, din Iara-, povesteste Nicolae.
In *56, un var de-al tatalui sau, pe atunci ministru al industriei lemnului, a venit dupa el in Ardeal si l-a dus la Bucuresti. A facut scoala acolo, urmand cursurile unui liceu din domeniul industriei lemnului. Dupa care a dat examen la Scoala de Ofiteri din Pitesti. -Eram la o tragere, in anul doi, cand m-a chemat conducerea. Mi-au spus: -Esti baiat tanar, destept, poti face orice alta facultate. Scoala de Ofiteri nu o mai poti continua, pentru ca nu ai un dosar corespunzator. Esti evreu si te-ai nascut in Germania-. Se intampla in 1962. -Am mers direct la Bucuresti, la unchiul meu. Abia atunci, la 19 ani, am aflat cu adevarat cine eram, cum ma chema in realitate si toate celelalte detalii legate de familia mea. Stiam pana atunci, de pilda, ca tatal meu fusese un erou, ca murise pe front…-.
Unchiul l-a trimis apoi la Arad, din nou la o Scoala Tehnica de Industria Lemnului.
Doi ani, inchis printre nebuni
In *72, decide sa fuga din tara. -M-au prins langa Oravita. Au chemat o comisie sa ma interogheze. Mi-au zis ca sunt nebun, m-au batut rau de tot, si apoi, dupa doua saptamani, m-au internat la Spitalul de Nebuni din Gataia-, explica Nicolae.
-Era ingrozitor printre nebuni. Toti erau ticniti rau: erau atat de nebuni ca le dadeau injectii din mers, ca nu cumva sa-i scape de sub control. In acelasi spital era internata si fiica ministrului invatamantului de la acea data. Era schizofrenica. O omorase pe maica-sa cu un topor de bucatarie, in timpul unei crize, a fost un mare scandal in epoca…-, isi aminteste barbatul.
Din Gataia, dupa 15 luni de -tratament-, a fost transferat la Timisoara, la Institutul -Mina Minovici-. -Era acolo o comisie de securisti care m-au pus sa ma intorc la stanga, la dreapta, mi-au pus doua intrebari si au decis ca sunt fara discernamant. Mi-au pus dunga rosie in buletin-, rememoreaza Nicolae drama traita atunci.
In sfarsit, liber
Dupa Timisoara, urmeaza Spitalul nr. 3, de nebuni, din Sibiu. Acolo, Nicolae Bica a fost internat opt luni. Doctorul Suciu de la Sibiu a inteles problemele lui Nicolae, asa ca, dupa cateva luni, a intocmit un raport in care spunea ca starea lui se -ameliorase- decisiv, cerand totodata tribunalului sibian sa-i ridice -masura de siguranta-, cerere ce a fost admisa. Ajuns acasa, la ai lui, Nicolae Bica – cum se chema la acea data – si-a dat seama ca trecutul sau nu-i mai ofera nici o sansa in Romania. Asa s-a hotarat ca e cazul sa fuga din nou. Pe 12 aprilie 1974, impreuna cu un prieten, a sarit dintr-un vapor in Dunare, trecand in Iugoslavia, iar de acolo in Germania.
Cum a devenit apatrid
In 1977 a renuntat la cetatenia romana. In 1978 a primit-o pe cea germana. In 1990 si-a recapatat-o pe cea romana, dar a inceput formalitatile de renuntare la ea, la presiunea autoritatilor germane. In 1993 renunta la cea germana, dupa niste diferende cu autoritatile de acolo. In 1997 i se aproba din nou renuntarea la cetatenia romana si devine apatrid. Sotia si fiul sau (jucator de fotbal la WfB Stuttgart) erau oricum cetateni germani. Numai ca, la 9 iunie 1998, autoritatile competente din Romania si Germania semneaza o conventie cu privire la preluarea de persoane apatride. La solicitarea partii romane, germanii aveau sa trimita in Romania toate acele persoane care devenisera apatride prin renuntarea la cetatenia romana, dupa intrarea in vigoare a conventiei.
-Am fost instiintat de germani ca s-ar putea sa fiu trimis in Romania. Nu-mi venea sa cred, mai ales ca nu ma incadram in prevederile conventiei-, explica el. In acest an, Nicolae a fost adus in Romania. -Le-am zis sa ma lase la Cluj, pentru ca aici am copilarit. Si m-au lasat, in drum. N-am pe nimeni, nu mi-a dat nimeni o casa macar, daca tot au cerut sa ma intorc in Romania-, se plange Nicolae Bugnar.
-Chiar saptamana viitoare vom deschide actiunea impotriva statului roman, prin Ministerul de Interne. Asta intrucat conventia in baza careia s-a facut expulzarea a fost semnata intre Ministerele de Interne ale Germaniei si Romaniei-, explica avocatul Delia Bota.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
