
Aeronava militară americană cu 15 persoane la bord care a cerut asistență după ce s-a fisurat parbrizul a aterizat, luni după-amiază, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța.
Potrivit purtătorului de cuvânt al aeroportului constănțean, Elena Vîță, aeronava a aterizat în siguranță, iar pasagerii urmează să fie preluați și evaluați de echipajele medicale aflate la fața locului.
La ora transmiterii acestei știri, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu se află mai multe ambulanțe, cinci mașini de pompieri și 16 pompieri americani salvatori, pentru a interveni în cazul acestei aterizări în condiții speciale.
Aeronava militară americană cu 15 persoane la bord a cerut să aterizeze pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța, luni după-amiază, după ce parbrizul avionului s-a crăpat și ar fi putut duce la depresurizarea acestuia, anunța Ministerul Transporturilor.
Conform sursei citate, avionul militar american de tip C 17 Galaxy a anunțat controlorul de zbor de la Romatsa că aeronava are parbrizul crăpat, ceea ce poate duce la depresurizarea avionului, iar piloții au raportat necesitatea unei coborâri de urgență din motive de siguranță, până la 3.300 de metri și solicitarea de a ateriza pe Aeroportul Kogălniceanu din Constanța.
Aeronava decolase din Iordania, având ca destinație baza militară Rammstein (Germania).
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















