Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, ieri după-amiază, în zona localității constănțene Costinești, primele date indicând că cele două persoane aflate la bord sunt în viață.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, accidentul aviatic a avut loc în apropierea Mânăstirii Sfânta Elena, din Costinești, iar avionul respectiv este unul de dimensiuni mici, folosit în scopuri publicitare.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale pompierilor care asigură măsurile PSI deoarece în zonă se simte un miros puternic de combustibil.
Potrivit reprezentanților Serviciului Județean Ambulanță Constanța, cele două victime sunt conștiente, cooperante și au traumatisme la nivelul extremității?óÔé¼?¿cefalice.
Răniții vor fi transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru investigații amănunțite.
Din primele date, nu există informații că în urma accidentului s-ar mai fi înregistrat și alte victime.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















