
Scandal la IPJ Ilfov, unde Dan Voiculescu a mers miercuri dimineaţă, obligat să dea cu subsemnatul în faţa poliţiştilor în urma instituirii controlului judiciar în dosarul de şantaj. Un bărbat a aruncat cu bani în faţa fondatorului PC şi l-a acuzat de subminarea economiei, acesta întrebându-l nervos, dacă l-a trimis Traian Băsescu. „O să-şi încaseze banii”, a comentat Voiculescu.
Preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC) s-a prezentat miercuri dimineaţă la IPJ Ilfov, unde a fost aşteptat de ziarişti. Printre aceştia se afla şi un bărbat care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de Voiculescu, pe care l-a acuzat de schimbarea TVA-ului la pâine şi de subminarea economiei naţionale.
Acesta a aruncat cu bancnote în faţa lui Voiculescu, spunând că acesta ar trebui să ia banii, pentru că ar reprezenta TVA-ul luat la pâine. Mai mult, bărbatul a strigat că Voiculescu ar trebui judecat pentru subminarea economiei naţionale.
„Domn profesor, lăcomia te-a adus aici. Dacă erai o persoană civilizată … Luaţi banii, luaţi aceşti bani, sunt ai dumneavoastră, pentru TVA-ul luat la pâine. Ştiţi pentru ce ar trebui să fiţi judecat? Pentru subminarea economiei naţionale „, a strigat protestatarul.
Fostul lider al PC i-a răspuns bărbatului, pe care l-a acuzat că ar fi trimis de Traian Băsescu. „Cine te-a trimis pe dumneata? Nimeni? Vezi de treabă. Te-a trimis Traian Băsescu? Crede-mă. El te-a trimis”, a reacţionat Voiculescu.
Voiculescu le-a spus ziariştilor că bărbatul „e reprezentantul aparatului represiv din România, condus de Traian Băsescu”.
„A venit cu aparat de fotografiat, ca să semene cu voi (n.red. -jurnaliştii), omul şi-a făcut datoria, probabil că-şi încasează banii. Ăştia am ajuns”, a acuzat fondatul PC.
„Ţie să-ţi fie ruşine”, i-a spus Voiculescu protestatarului. „V-aţi vândut familia. O să vă scuipe istoria, nu eu”, a strigat bărbatul în urma omului de afaceri.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















