Home Actualitate Un medic psihiatru a eliberat 136 de rețete false

Un medic psihiatru a eliberat 136 de rețete false

DISTRIBUIŢI

Polițiștii de investigare a criminalității economice și procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cercetează, sub control judiciar, un medic psihiatru din Constanța, care ar fi eliberat 136 de rețete medicale false, cauzând astfel un prejudiciu de 124.000 de lei.

Față de cel în cauză a fost dispusă interdicția de a fi medic psihiatru într-o unitate spitalicească de stat, totodată fiind instituite măsuri asiguratorii cu privire la 2 imobile și la conturile bancare ale acestuia.

În perioada 19 — 20 iulie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat acte de urmărire penală față de un medic psihiatru, din Constanța.

Activitățile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de cel în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu, luare de mită și dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals.

În fapt, medicul este bănuit că, în perioada 2008-2012, ar fi eliberat peste 136 de rețete medicale, compensate integral, pe numele mai multor persoane care în realitate nu beneficiau de aceste servicii medicale, nefiind luate în evidentele medicului.

Din cercetări a reieșit că persoanele respective nu sufereau de afectiuni psihice sau erau decedate chiar și cu 10 ani înainte de eliberarea prescripției pe numele lor.

 

După emiterea prescripțiilor respective, acestea au fost înmânate reprezentanților farmaciilor de pe raza județului Constanța, cu care medicul colabora, direct sau prin intermediul altor persoane.

Reprezentanții farmaciilor au înaintat, ulterior, prescripțiile medicale nelegal întocmite la C.J.A.S. Constanța, alături de documentația aferentă, solicitând decontarea acestora.

Prejudiciul cauzat ca urmare a decontării acestor rețete este de peste 124.000 de lei.

În urma activităților efectuate, la data de 20 iulie a.c., a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de medicul psihiatru și s-a dispus măsura controlului judiciar față de acesta, cu interdicția de a fi medic psihiatru într-o unitate spitalicească de stat.

Totodată s-au luat măsuri asiguratorii cu privire la 2 imobile si la conturile bancare ale acestuia.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.