Home Actualitate Un parlamentar ar fi vizat în dosarul în care a fost reținut...

Un parlamentar ar fi vizat în dosarul în care a fost reținut Mazăre

DISTRIBUIŢI

Un parlamentar ar fi vizat în dosarul în care au reținuți, marți seară, primarul Constanței, Radu Mazăre, și cel care i-a dat mită acestuia, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Sursele citate nu au menționat numele parlamentarului, dar au explicat în schimb că, urmare a faptului că în dosar este vizat și acesta, propunerile de arestare preventivă vor fi judecate de instanța supremă.
Primarul Constanței, Radu Mazăre, este acuzat de procurorii anticorupție că a luat mită 175.000 de euro de la un reprezentant al firmei care a construit campusul de locuințe sociale "Henri Coandă", pentru a o ajuta pe aceasta să câștige licitație și pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează, într-un comunicat de marți seară, că Radu Mazăre este urmărit penal pentru luare de mită, iar Avraham Morgenstern, "reprezentant al unei societăți comerciale", pentru dare de mită.
Cei doi au fost reținuți și vor fi prezentați, miercuri, instanței supreme, cu propunerea de arestare preventivă, a mai precizat sursa citată.
Potrivit ordonanțelor de reținere, la începutul anului 2011, primarul Radu Mazăre a lansat Programul de construire locuințe modulare grupate în Campusul Social "Henri Coandă", aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Constanța.
Pe fondul demarării acestui proiect, susțin anchetatorii, Avraham Morgenstern, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să își asigure câștigarea licitației ce urma a fi organizată.
"Astfel, în cursul anului 2011, (Morgenstern – n.r.) i-a remis primarului municipiului Constanța, Mazăre Radu ?ê?£tefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câștigarea licitației, ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Banii, primiți în mai multe tranșe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicții cunoscute pentru condițiile restrictive privind cooperarea judiciară internațională în materie penală", arată DNA.
În schimbul acestor sume de bani, mai susțin procurorii, Mazăre ar fi efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuțiilor sale de serviciu, cum ar fi inițierea unor hotărâri de consiliu local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziție sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de Morgenstern.
Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de primarul Constanței, în favoarea firmei respective, au fost cele, prin care, la solicitarea lui Morgenstern, a fost aprobată creșterea valorii contractului de achiziție cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a consiliului local, inițiată de Mazăre.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, a mai precizat DNA.
După emiterea ordonanței de reținere, Mazăre a fost scos încătușat din sediul DNA și urcat într-o dubă, pentru a fi dus în arest.
"Am construit locuințe sociale la cel mai mic preț și uitați ce mi se întâmplă", a spus primarul, la ieșirea din sediul DNA.
Întrebat dacă dosarul în care a fost reținut este, în opinia lui, unul politic, el a răspuns afirmativ.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.