
Un procuror de la DIICOT Tulcea a fost reţinut de DNA, care îl acuză că nu a pus sechestru pe mai multe animale, într-un dosar pe care îl avea în lucru, iar în schimb a primit mită o oaie.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că procurorul Victor Grigoraş, de la DIICOT Tulcea, a fost reţinut miercuri de anchetatorii DNA şi urmează să fie dus la instanţa supremă cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, pentru luare şi dare de mită.
Sursele citate au arătat că procurorul Grigoraş avea în lucru un dosar care viza infracţiuni economice, iar în cadrul acestuia erau cercetaţi o fermă de animale şi administratorii acesteia.
Procurorul ar fi trebuit să pună sechestru pe mai mult animale de la această fermă, pentru recuperarea prejudiciului în dosar, dar nu a luat această măsură, primind în schimb drept mită o oaie, susţin sursele citate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















