
• Autoritățile ungare au sărit fățis în ajutorul miniștrilor UDMR aflați în cercetare penală la Direcția Națională Anticorupție
• Deși Justiția română nu are de ce să dea socoteală Ungariei pentru deciziile luate, ministrul de externe maghiar i-a cerut reprezentantului diplomatic român de la Budapesta explicații pentru "acțiunile tactice pe termen scurt" ale procurorilor români
• Tupeul Ungariei nu s-a oprit aici, ba chiar autoritățile de la Budapesta și-au permis să atenționeze România că "ar fi în folosul ambelor țări" să îi lase pace pe membrii UDMR vizați de DNA
Ungaria își bagă nasul mai mult decat trebuie în treburile interne ale Romaniei, chemand practic la raport reprezentantul nostru diplomatic la Budapesta, pentru a cere socoteală în legătură cu anchetele penale ce-i vizează pe liderii UDMR. Într-un stat european de drept, așa cum sunt sperăm și Romania și Ungaria, chemarea ambasadorului unei țări pentru a pune sub semnul întrebării anchetele penale care-i au în vizor pe liderii unui partid politic, poate fi ușor interpretat ca un amestec în treburile interne, avand în vedere supremația justiției.
Aceste principii n-au împiedicat Budapesta să-și exprime îngrijorarea față de anchetele penale "tactice" începute împotriva unor membri ai UDMR. Poziția părții maghiare a fost transmisă de către secretarul de stat din MAE ungar, Lazslo Szoke, care a comunicat ambasadorului Romaniei la Budapesta, Irene Comaronschi, că în ultima perioadă în Romania au avut loc mai multe evenimente de natură să îngrijoreze partea maghiară. Este vorba de ancheta penală începută împotriva ministrului comunicațiilor membru al UDMR, Nagy Zsolt, ca și cercetarea penală a patru membri UDMR de către DNA, dintre care un deputat. Oficialitățile maghiare dau de înțeles, potrivit BBC, că anchetele ar putea avea motive politice. "Ar fi în folosul ambelor țări dacă implicarea politică a comunității maghiare la nivel național nu ar fi pusă în pericol de acțiuni tactice pe termen scurt", se arată în comunicatul ministerului de externe de la Budapesta.
Intervenția Ungariei vine după ce în urmă cu cateva zile, președintele UDMR, Marko Bela, spunea că normal ar fi ca Ungaria să se intereseze de situația actuală dificilă în care se află maghiarimea din Romania, ca urmare a cercetărilor DNA.
La începutul săptămanii, președintele Băsescu l-a suspendat din funcție pe ministrul comunicațiilor, Nagy Zsolt, pentru ca se află în curs de urmărire penală în dosarul privatizarilor strategice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















