
Ungurii votează duminică pentru un nou Parlament, într-un scrutin în care toate sondajele prezintă ca învingător partidul conservator al populistului Viktor Orban, acuzat de derive democratice în ultimii patru ani de putere, relatează AFP.
Potrivit sondajelor, partidul Fidesz al lui Viktor Orban nu poate pierde, fiind creditat cu 46-51% din voturi, devansând cu mult alianța de stânga care ar urma să obțină 21-31% din voturi. Partidul Jobbik (extremă dreapta), antisemit și împotriva romilor, care și-a schimbat imaginea cu un anumit succes, este creditat cu 15-21% din intențiile de vot.
"Schimbarea Guvernului este posibilă dacă nivelul de participare este suficient de mare", a dat asigurări Gordon Bajnai, un fost premier tehnocrat (2009-2011) și unul dintre liderii alianței de stânga, care a votat imediat după deschierea secțiilor de votare, la ora 4.00 GMT (7.00, ora României), în sectorul 12, la Budapesta.
Viktor Orban, în vârstă de 50 de ani, a efectuat un "presing", în ultimele zile, în vederea mobilizării susținătorilor, de teamă că aceștia ar putea considera victoria ca și obținută și nu s-ar mai prezenta la vot.
"Meciul începe la ora (locală) 6.00 (duminică, 7.00, ora României) cu scorul 0-0. Singurul lucru care contează este ceea ce se va întâmpla între orele 6.00 și 19.00", a declarat acest pasionat de fotbal în ultimul miting electoral, sâmbătă, la Debrecen (est).
Aproximativ 8,2 milioane de alegători sunt chemați la urne pentru a alege 199 de deputați – printr-un scrutin într-un singur tur – dintre care 106 la nivel local, iar restul pe liste de partid la nivel național.
"Eu votez pentru Orban. Cred că patru ani nu sunt suficienți pentru ca un partid să-și realizeze planurile", apreciază o casieră, Bélané Kovacs, în vârstă de 34 de ani. "Cred că economia este pe drumul cel bun", adaugă ea, iar scandaluri "există și la alții".
"Nu am încredere nici în stânga, nici în dreapta. Eu cred că există suficienți oameni care s-au săturat de această opoziție care ne divizează țara", a declarat pentru AFP un măcelar, Gergely Kormos, în vârstă de 40 de ani, care se declară "progresist și proeuropean".
– Majoritate de două treimi sau nu?
Cei patru ani în care Viktor Orban a condus singur au polarizat societatea în această fostă țară comunistă, membră a Uniunii Europene (UE) din 2004.
Mulțumită celor peste 850 de legi adoptate fără dezbatere, de către o majoritate de două treimi în Parlament, partidul său a acaparat toate instituțiile puterii și care asigură echilibrul în țară, ca de exemplu, media, justiția, dar și economia și cultura.
Este vorba despre o preluare tentaculară a controlului, pe care nici manifestațiile populare din perioada 2011-2012 și nici îndemnurile la ordine din partea Bruxelles-ului nu au reușit să o descurajeze, apreciază analiștii.
Campania Fidesz s-a concentrat asupra reducerii populiste cu aproximativ 20% a prețurilor la energia de uz casnic începând din 2013, ceea ce condus la uitarea creșterii impozitelor în anii anteriori.
Cel mai puternic om din țară, necontestat în cadrul partidului său, și-a atribuit, de asemenea, reluarea creșterii economice (1,2% în 2013), în pofida faptului că aceasta se bazează pe recoltele excepționale obținute în sectorul agricol.
El și-a lăudat lupta împotriva presupusei lăcomii a companiilor străine, supuse – cu excepția constructorilor de automobile – la plata unor taxe dure. Investițiile directe s-au prăbușit, din acest motiv.
Principala întrebare este dacă Fidesz va obține sau nu, din nou, o "super-majoritate", subliniază politologii. Refacerea circumscripțiilor electorale în favoarea sa ar urma să ușureze acest rezultat. În 2010, partidul a obținut 52,7% din voturile exprimate.
"Sistemul electoral este injust (…). Este ca și cum Fidesz ar avea de parcurs 100 de metri, iar opoziția 400 de metri garduri", a declarat Gordon Bajnai.
În cazul în care conservatorii nu reușesc să mai obțină o majoritate de două treimi, dezbaterea va reapărea în viața politică ungurească, consideră politologii, care apreciază că este improbabil ca Jobbik să obțină un scor mai bun ca stânga.
Secțiile de votare se vor închide la ora 17.00 GMT (20.00, ora României), când sunt așteptate primele estimări.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















