Home Actualitate Urmărit general prins în timp ce vizita Ministerul de Interne

Urmărit general prins în timp ce vizita Ministerul de Interne

DISTRIBUIŢI

Un urmărit general care are de executat o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru înșelăciune a fost prins, sâmbătă, în timp ce vizita sediul Ministerului Administrației și Internelor, de Ziua Porților Deschise. Bărbatul, Romen Grossu, în vârstă de 44 de ani era căutat de Poliția Vrancea pentru executarea unei pedepse de trei ani pentru înșelăciune. El a venit să viziteze sediul MAI la insistențele fetiței sale și, în urma controlului efectuat la intrarea în instituție pentru toți vizitatorii, s-a depistat că este urmărit general, potrivit reprezentanților MAI. Cu toate acestea, urmăritul a fost lăsat să viziteze toate exponatele fiind monitorizat îndeaproape de autorități. La sfârșitul vizitei el a fost ridicat din grupul din care făcea parte si dus în arestul Poliției Capitalei. Romen Grossu urmează să fie predat Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, a mai spus Christian Ciocan.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.