Spulber și Nereju, două dintre cele mai vechi comune ale județului Vrancea, unde trăiesc urmașii celebrei Tudora Vrâncioaia, femeia care i-a trimis pe cei șapte feciori ai săi ( pe unul dintre ei îl chema chiar Spulber)să-l ajute pe ?ê?£tefan cel Mare în luptele cu turcii, au rămas izolate, chiar în prima zi a Sfintelor Paști, după ce câteva zeci de metri ai Drumului Județean 205 D, aflate pe malul râului Zăbala, s-au surpat de parcă ar fi fost de mămăligă. Este vorba despre un accident care, prin efectele sale, a luat proporțiile unui mic dezastru, în urma căruia câteva mii de oameni au rămas, practic, izolați de restul lumii.
Istoria ne spune că Domnul ?ê?£tefan cel Mare și Sfânt le-a purtat de grijă atât supușilor, cât și urmașilor săi, rod al nestăvilitelor sale iubiri. Din păcate, vremurile de azi s-au schimbat și, ajuns pe mâna unor mărunți și neputincioși dregători, ținutul în care viețuiesc stră-strănepoții vajnicei Vrâncioaia, se chinuie azi, în plin secol XXI, mai rău decât înaintașii lor de acum cinci veacuri. Lipsiți de pavăza măritului voievod, urmașii plăieșilor vrânceni au ajuns să plătească biruri grele, în schimbul cărora primesc ceva mai puțin decât praful de pe tobă. Ca întotdeauna, autoritățile s-au pus în mișcare abia „a treia zi după scripturi“ și în loc de măsuri concrete le-au oferit localnicilor doar explicații. Nevolnic urmaș al măritului Hatman Arbore, Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea, a dat-o pe ce știe el cel mai bine: „gargariseala politică“, repetând spasmodic, aproape după fiecare propoziție, „cum să spun eu…“, semn că din motive diverse își găsește cu greu vorbele . Într-o scurtă alocuțiune, fără cap și fără coadă, Oprișan a sucit-o și a învârtit-o până a ajuns să arunce vina, bineînțeles, pe alții. „Acest drum, este adevărat, el costă, cu indicatori tehnici aprobați, el costă circa un milion de euro pe kilometru. Pe 34 de kilometri el costă 34 de milioane. Până în acest moment s-au cheltuit 54 de milioane de Roni urmând… și datorită faptului că noi nu avem fondurile necesare… și pentru că Guvernul Boc în permanență a mutilat bugetele locale, este o investiție în derulare. Ea a început și a fost aprobată de consiliul Județean în 2008“. Băi, nea oratorule, tu te auzi ce zici? Adică un prăpădit de drum județean costă un milion de euro pe kilometru? În plus, ce recepție ați făcut voi acolo acum câțiva ani, prin 2007-2008 când drumul a fost reabilitat după ce inundațiile din 2005 l-au distrus în zona montană? ?ê?£i pentru că tot vin alegerile, Oprișan și-a umflat „mușchii politici“ ca să le arate el vrâncenilor cine le portă de grijă: „"Îi vom da în judecată pe cei de la PDL care au susținut și susțin enormitățile pe care le-au spus pentru a manipula opinia publică și pentru a acoperi Guvernul și Ministerul Mediului. Acest drum se află în plin proces de modernizare, lucrările sunt realizate doar în proporție de de 37,6%. Am dispus oprirea acestei investiții, pe de o parte din lipsă de fonduri și pe de altă parte din cauza problemelor pe care le avem cu albia râului Zăbala. Apele sunt în administrarea Statului Român și a Guvernului României, a Ministerului Mediului care trebuie să regularizeze și să calibreze albia acestui râu.“ Opinia lui Oprișan a fost însă contrazisă de Corneliu Negru, consilier PDL care a declarat: „Banii au fost deja plătiți și lucrările s-au făcut de mântuială. Pe drumul de venire sunt niște pancarte pe care scrie: Autorizație semnată de domnul Marian Oprișan, beneficiar Consiliul Județean, executantul lucrării …. din câte știu eu, este firma domnului Umbrărescu“.
Imaginile televizate de la fața locului arată că lucrările par a fi făcute, într-adevăr, de mântuială. Din secțiunea „rupturii“ se poate vedea că drumul surpat era, de fapt, doar o pojghiță de asfalt, groasă de câteva degete, întinsă peste un pat de pietriș grosier, care nu pare să fi fost compactat, nici măcar superficial, cu binecunoscutul rulou-compresor. Unde ești tu, ?ê?£tefan Doamne…?
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















