Purtătorul de cuvânt al Președinției, Valeriu Turcan, a declarat pentru HotNews.ro că „există informații“ potrivit cărora „persoane din zona unor trusturi“ de presă exercită presiuni asupra președintelui Consiliului Național al Audiovizualului, Răsvan Popescu. Declarația vine după ce Valeriu Turcan i-a transmis joi o scrisoare șefului CNA în care îi solicită acestuia să analizeze dacă nu cumva girează personal „derapajele și degradarea din domeniul audiovizual“.
„Există informații referitoare la exercitarea de presiuni la adresa lui Răsvan Popescu de către persoane din zona unor trusturi de presă, în sensul neexercitării de către acesta a atribuțiilor conferite de lege“, a spus Valeriu Turcan, pentru HotNews.ro.
În scrisoarea citată, Valeriu Turcan îi cere lui Răsvan Popescu să precizeze „dacă emisiunea «Ora de Foc» din data de 19 ianuarie 2011, difuzată de postul Realitatea TV, începând cu ora 21.00, respectă principiile unei informări corecte“.
Valeriu Turcan atrage atenția asupra dezechilibrului de puncte de vedere din emisiune, precizând: „cei doi moderatori și un număr de patru invitați exprimau puncte de vedere împotriva Guvernului, în vreme ce un singur invitat exprima puncte de vedere în susținerea Executivului“.
Turcan face trimitere și la „simularea imparțialității (sugerarea, de către doamna Oana Stancu, de tratament psihiatric pentru demnitari ai statului român)“, și la „derapaje de ordin editorial, precum invitarea unui psiholog pentru a interpreta acțiuni de natură politică și executivă“, dar și la „manipularea mesajelor venite de la cetățeni – prezentarea unui singur tip de mesaje“ în respectiva emisiune.
Totodată, Valeriu Turcan precizează că în emisiunea „Ora de Foc“ din 19 ianuarie, numele președintelui României a fost asociat cu decesul unui fost cadru militar, „fără a prezenta dovezi privind o legătură cauzală și fără a verifica elemente precum contextul și cauzele decesului, tehnică de demonizare specifică propagandei de tip totalitar“.
„Ca această emisiune au fost multe altele. Având în vedere toate argumentele de mai sus, vă adresez rugămintea de a preciza în ce stat membru al Uniunii Europene există o situație similară la nivelul audiovizualului național. În acest context, merită să analizați dacă nu cumva girați personal derapajele și degradarea din domeniul audiovizual“, se mai arată în sesizarea adresată de Valeriu Turcan președintelui CNA, Răsvan Popescu.
CNA va analiza în ședința de marți sesizarea Administrației Prezidențiale, a precizat pentru Mediafax Răsvan Popescu, președintele CNA.
„CNA este un organism colegial, în care deciziile se iau prin votul celor 11 membri. Sesizarea Administrației Prezidențiale va fi analizată în acest cadru, în prima ședință de săptămâna viitoare“, a afirmat Răsvan Popescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















