
O delegație a PDL, condusă de președintele Vasile Blaga, participă, joi și vineri, la Congresul Partidului Popular European (PPE) care are loc în capitala Irlandei, Dublin.
"PDL este reprezentat la Congresul PPE de 37 de delegați. Din delegație fac parte prim-vicepreședintele PDL Anca Boagiu, care este și vicepreședinte PPE, candidatul PDL la prezidențiale Cătălin Predoiu, prim-vicepreședintele Andreea Paul, secretarul general Gheorghe Flutur și vicepreședinții Roberta Anastase, Sulfina Barbu, Ioan Bălan, Alexandru Nazare, Romeo Raicu și ?ê?£tefan Gheorghe", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
La Congresul PPE de la Dublin, pentru prima oară un partid european își va alege candidatul pentru funcția de președinte al viitoarei Comisii Europene, care va fi formată după alegerile pentru Parlamentul European din acest an. Trei candidați s-au înscris în cursă – Jean Claude Juncker, fostul premier al Luxemburg, Valdis Dombrovskis, fostul premier al Letoniei și Michel Barnier, actualul comisar pentru piața internă și servicii.
Pe agenda Congresului PPE de la Dublin se află și alegerea președintelui partidului și votarea programului PPE pentru perioada 2014-2019.
La Congresul PPE de la Dublin participă în jur de 2.000 de persoane din 39 de state europene, din care 800 au drept de vot. PPE are acum cel mai mare grup parlamentar în legislativul Uniunii și este cel mai mare și influent partid european din care fac parte 73 de partide din 39 de state, președinții Comisiei Europene și Consiliului European, 12 șefi de stat și de guvern din state membre UE și 5 din state non-UE, 13 membri ai Comisiei Europene.
La Congreul PPE de la Dublin va participa și președintele Traian Băsescu. În programul președintelui sunt prevăzute, joi seară, participarea la prima sesiune plenară a Summit-ului PPE și la dineul oferit de prim-ministrul Irlandei, Enda Kenny, iar vineri participarea la a doua sesiune plenară a Summit-ului PPE.
Traian Băsescu declara, joi dimineață, că va asista la Congresul PPE. "La Dublin, voi fi doar unul care va asista, pur și simplu, la un eveniment, la Congresul PPE. Fiind cu calitate de invitat, nu am un rol, ci doar semnalul politic că sunt un președinte care provine dintr-un partid membru al PPE", a spus Băsescu, care va sosi joi seară la Dublin, venind de la Bruxelles, unde va participa la Consiliul European dedicat situației din Ucraina.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















