Acasă Actualitate Vicepreședintele SUA vine în România. Poliția recomandă evitarea DN1

Vicepreședintele SUA vine în România. Poliția recomandă evitarea DN1

DISTRIBUIȚI

În contextul evenimentelor prilejuite de vizita vicepreședintelui american Kamala Harris la București, în data de vineri 11 martie, s-au dispus o serie de măsuri, însoțite de recomandări menite să vină în sprijinul cetățenilor pe toată durata acestui eveniment, transmite Poliția Capitalei.

„Autoritățile implicate au în vedere ca măsurile de securitate instituite să interfereze cât mai puțin cu activitățile cotidiene ale populației.

Astfel, pentru participanții la trafic vor fi dispuse măsuri de fluidizare a circulației și, în acest context, Brigada Rutieră București solicită conducătorilor auto să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Conducătorilor auto le este recomandat, ca vineri, 11 martie, în intervalul orar 12:00 – 17:00, să evite deplasarea pe Drumul Național 1, pentru a preîntâmpina formarea eventualelor ambuteiaje.

„Apelăm la sprijinul cetățenilor și le mulțumim acestora pentru înțelegerea acordată cu privire la acest eveniment de o importanță deosebită pentru România”, se mai arată în comunicatul Poliției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.