Acasă Actualitate VIDEO – Liviu Dragnea întrebat cine l-a informat despre atentat: am aflat...

VIDEO – Liviu Dragnea întrebat cine l-a informat despre atentat: am aflat de la mine, nu cred că Soros are vreo implicare. Revoltă în PSD după elucubrațiile șefului

DISTRIBUIȚI

Liviu Dragnea nu mai poate gestiona aberația pe care a lansat-o la Antena cum că s-ar fi încercat asasinarea sa de către patru ucigași plătiți care au stat trei săptămâni la Athenee Palace dar au ratat ținta. Parchetul General, SPP, SRI, DIICOT și hotelul au anunțat că nu au cunoștință despre așa ceva. Tanti care e ministru de Interne nu a mai îndrăznit să își susțină șeful cu vreo declarație de genul: am știut, am contracarat, cei patru au fost eliminați iar trupurie așteaptă să fie ridicate de la morgă de către George Soros.
Liderii vechi din PSD sunt îngroziți de teleormanizarea accentuată a instituțiilor publice și de submediocritatea promovată de la vârful partidului.

Aseară, în direct la Antena, Dragnea a declarat că a aflat despre atentat de la el însuși lăsând redactora fără replică:
Jurnalistă: Avem foarte multe aspecte de lămurit. În primul rând vreau să vă întreb când ați aflat dvs. de această tentativă de asasinat și cine v-a dat această informație

Dragnea: ”Am aflat de la mine. O să vă spun mai pe larg, câteva detalii. La câteva zile după câștigarea alegerilor am început să primesc amenințări. Indiferent de la cine veneau, erau pline de violență. Au trecut încet-încet de la amenințări voalate până la amenințări directe cu moartea. Cred că erau nume false, conturi false, adrese false, cam pe tot ce aveam. Apoi au început să devină descriptive, ce voi păți eu, ce va păți familia mea. Am înțeles că era o campanie împotriva mea, dar recunosc că nu i-am dat o importanță prea mare. În partea a doua a lunii martie a început să crească această presiune. Simțeam că sunt filat, începusem să mă uit mereu în spate, am început să observ indivizi care mă priveau cu insistență, ca să fie văzuți de mine. În prima parte a lunii aprilie au devenit din ce în ce mai ostentativi. Făceau gesturi care semnifică moartea, tot felul de lucruri din astea. M-am îndoit de vreun scenariu, pentru că erau mereu persoane diferite. I-am spus Irinei și mi-a confirmat și ea suspiciunile și mi-a spus că este urmărită. Eram în plin război politic (…) Într-o seară în aprilie lucrurile au mers mai departe. Eram într-un spațiu public, erau patru indivizi îmbrăcați în haine închise la culoare. Eram într-un grup, la un restaurant. S-au oprit la câțiva metri de mine, unul a făcut un gest din ăsta, apoi s-au întors și au dispărut. La câteva zile după eram pe o străduță în zona 13 Septembrie, au încercat să mă blocheze mașini fără numere de înmatriculare, am reușit să trec, voiau să îmi deschidă ușile la mașină. Asta mi-a confirmat că au intenții serioase. M-am gândit să vorbesc cu instituții ale statului, am renunțat și am ținut aceste fapte sub tăcere până ieri. Am vorbit pentru că mie nu mi-e teamă, nici de moarte și nici de altceva. Am vorbit că au fost amenințări la adresa fiului meu, a familiei mele. Ca să fie foarte clar, nu cred că Soros are vreo implicare” a spus Liviu Dragnea.
Vezi Video aici

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.