WikiLeaks de România – baloane de săpun sau noi „supape” ale lui Sorin Ovidiu Vîntu?

Încă de acum două luni „Curentul“ atrăgea atenția asupra unei „combinații“ marca SOV, în care Sorin Ovidiu Vîntu a încercat să dea o lovitură pe piața subterană a traficului cu informații secrete, convingându-l pe australianul Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, să-i våndă toate documentele pe care le deține și care au legătură cu Romånia. Peste 830 de cablograme transmise de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București către Departamentul de stat au intrat în posesia mogulului pe baza unui protocol semnat la Ellingham Hall din Marea Britanie. De cåteva luni, atenția mass-mediei internaționale este ațintită asupra scandalului WikiLeaks și a fondatorului său, hakerul Julian Assange. Acesta a făcut publice peste 260.000 de documente secrete, majoritatea fiind interceptări ale comunicațiilor diplomatice dintre Departamentul de Stat al SUA și ambasadele acesteia.
Per ansamblu, imaginea prezentată de materialele dezvăluite de WikiLeaks confirmă cele mai sumbre temeri despre dezvoltarea unui sistem de putere, controlat de o Administrație SUA paranoică, interesată să obțină prin orice mijloace informații de orice natură din alte țări, despre cetățenii planetei, fără niciun respect față de morală sau lege. Directivele Departamentului de Stat American impun personalului diplomatic al SUA culegerea de informații pe teritoriul altor state, precizându-se că „nu li se cere să se consulte cu guvernele-gazdă în privința acestei solicitări“.
Cu alte cuvinte, diplomaților americani li se trasează ca sarcină oficială spionajul în țările în care aceștia sunt rezidenți. Aceasta este doar o parte din povestea WikiLeaks. Comentatori sceptici au văzut în spectacolul de sunet și lumini marca WikiLeaks o nouă fumigenă de presă –  show ce va fi plătit scump de către contribuabilul american, când i se vor lua din buzunar banii pentru re-securizarea rețelelor de comunicație ale Departamentului de Stat American.
Pe de altă parte, în timpul scurs de la boomul inițial al publicării cablogramelor, s-a constatat că multe dintre documente au suferit „transformări“, mai exact că sunt editate. Premiză a unor manipulări majore. Discuția despre integritatea documentelor WikiLeaks este de abia la început, iar exploatarea acestora devine din ce în ce mai evident că nu are de-a face cu libertatea presei și a circulației informației, ci cu complexe operațiuni de intoxicare și dezinformare.

Teoria „supapelor“  lui Vîntu și cablogramele WikiLeaks

Zilele trecute, misterioasele documente WikiLeaks au ajuns în România, pe mâna unor „supape“, cum le zice Vîntu, respectiv la o revistă și un ONG. Începånd de săptămåna viitoare, „Revista Kamikaze“ a anunțat că va publica documente obținute de către organizația WikiLeaks din interiorul diplomației americane. Publicarea acestora este posibilă în urma unui parteneriat încheiat între „revista Kamikaze“ și Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI), care deține, în exclusivitate, toate documentele WikiLeaks referitoare la România. Conform CRJI, este vorba de aproximativ 1.200 de telegrame diplomatice trimise la Washington. Cele mai multe dintre aceste telegrame au fost trimise de Ambasada SUA de la București, dar există documente expediate și de alte entități diplomatice. În proporție covårșitoare, telegramele deținute de WikiLeaks acoperă perioada 2000-2010. Despre poziționarea ONG-ului respectiv în trena lui Vîntu am mai scris, cât despre o revistă unde conduce Mircea Toma, sclavul lui SOV, de atâția ani de zile, este inutil să ne mai pronunțăm.
Vîntu și-a perfecționat metodologia supapelor și și-a extins domeniul. În stenogramele interceptărilor discuțiilor lui Sorin Ovidiu Vîntu, și acesta confirmă valoarea acestui gen de acțiune și cere subordonaților săi să utilizeze pe larg tehnica „supapelor“ pentru credibilizarea și diversificarea mesajului ofensiv la adresa președintelui Băsescu, dușmanul său de moarte.
Conceptul supapele în presă este enunțat de Sorin Ovidiu Vîntu într-o convorbire la telefon cu Sergiu Toader, sluga sa preferată, cel care i-a clădit „organizația“ – ciomag media, pe placul mogulului instalat la „butoane“. Stenogramele interceptărilor au surprins schema tactică a lui Vîntu, cu supapele:
„Toader: Să-mi bag p…, eu cred că am fost isterici în lupta asta (n.r. – lupta împotriva lui Băsescu), de-aia ne urăște lumea, că am fost isterici.
S.O.V.: Ei, am fost pe dracul! Stai liniștit, tocmai, că am lăsat supape majore, Publika, Radio Realitatea, Cațavencu, o grămadă de organizații, Guerrila, le-am lăsat libere, băi băiatule!
Toader: Dacă nu erau alea, eram… cum e la Antena 3 acum.
S.O.V.: Stop, oprește-te.
Toader: Aia ne-a credibilizat…“.

Cum a pus Vîntu mâna pe documentele despre România ale WikiLeaks

Colegul Dan Badea, autorul dezvăluirii despre târgul Vîntu – WikiLeaks, era de părere că sunt cel puțin două motive care l-au determinat pe Vîntu să cumpere cablogramele sustrase de Assange. Primul ar fi că numele său apare în mai multe dintre aceste documente, el fiind unul dintre oamenii de bază ai Kremlinului care au primit misiunea de a destabiliza puterea de la București și de a-l schimba prin orice mijloace pe președintele român Traian Băsescu, iar al doilea dintre motive este folosirea unora dintre informații în scop de șantaj și de intimidare la nivel înalt. Complicii lui Vîntu, se mai arăta în „Curentul“, au fost Nistorescu și Alison Mutler, șefa biroului Associated Press de la București. Pentru a-și plasa cele peste 230.000 de cablograme sustrase, Assange a folosit, alături de site-ul WikiLeaks, și câteva publicații de renume. Este vorba despre „The Guardian“, „The New York Times“, „Le Monde“, „El Pais“ și „Der Spiegel“, publicații care au editat cum au crezut de cuvință documentele. Alison Mutler a folosit Asociated Press pe post de cal troian, intromisionându-l pe omul lui Vîntu, pe Nistorescu, în „afacerea“ cu Assange, căruia banii lui Vîntu i-au schimbat principiile de viață.
Nistorescu afirma că atunci când a semnat protocolul de colaborare cu Assange i s-a atras atenția, în mod deosebit, să nu dezvăluie identitatea persoanelor care ar putea avea de suferit ca urmare a dezvăluirilor. „La semnarea protocolului, Julian Assange a insistat asupra unui paragraf. Mi-a atras atenția că trebuie să urmăresc un lucru. Adică să fiu atent și să redactez orice informație care creează posibilitatea ca o anume persoană asupra căreia planează riscul de persecuție sau de încarcerare să fie identificată. Și mi-a arătat cu pixul rândurile în care scrie asta“ – zice Nistorescu. Declarația vine în contradicție cu ceea ce s-a întâmplat atunci când același lucru, specificat în protocol, s-a produs în cazul colaborării dintre Assange și „The New York Times“. Atunci, când anumite nume au fost protejate de dezvăluiri, Assange a acuzat conducerea ziarului american că-i cenzurează dezvăluirile și că ar face jocul Casei Albe. În aceste condiții, de ce și-ar fi schimbat el, radical, poziția? Pentru că avea probleme financiare, iar Vîntu este cunoscut tocmai pentru rapiditatea cu care rezolvă astfel de probleme.
În ce-l privește pe Nistorescu, sub conducerea sa, „Cotidianul“ a devenit supapa number one de lansare a celor mai bizare și fantasmagorice intoxicări, Nistorescu depășindu-și uneori chiar maestrul, pe „Nașul“ Sorin Roșca Stănescu. Seria de aberații semnate de te miri ce dezaxați mintal, de la Robert Horvath la Simona Fica, sunt introduse în „Cotidianul“, preluate pe publicațiile-hazna ale lui Vadim, preluate încă o dată în rețeaua de supape alimentate cu hărnicie de Roșca Stănescu, apoi sunt aruncate în casele publicului larg prin ventilatorul de rahat media – cutie de rezonanță – Realitatea TV.
Atacurile au fost sistematizate și grupate în „dosare și documente“ la adresa președintelui pe un așa-zis domeniu WikiLeaks România, unde 99 la sută dintre materiale sunt de fapt atacuri la adresa lui Traian Băsescu. Pe pagina intitulată „Despre noi“ se specifică: „Proiectul WikiLeaks România este  inițiat de un grup de intelectuali din România, foști și actuali membri ai «Agenției Enigma», pentru a vă pune la curent cu cele mai credibile informații despre Conspirația Mondială și pericolele care pândesc omenirea în această perioadă, precum și cu pericolele care pândesc România“.
Ca o ultimă observație cu privire la credibilitatea WikiLeaks, am primit recent o corespondență personală de unde rezultă că se întâmplă ceva foarte interesant cu așa-zisele documente WikiLeaks, respectiv sunt schimbate pe traseu. Un administrator al listei global lists.reporter.org, care a organizat o oglindă a site-ului WikiLeaks, face următoarea observație: „One of the first things I want to pursue is how WikiLeaks releases documents. It seems that some documents are pulled back, then redacted, and come back in a different form. Our computers say 35 documents are totally gone. It is interesting to see what text is changed and which documents are totally gone. The bigger question is: why?“.
Chiar așa: de ce sunt „schimbate“ unele dintre documente și cui îi folosește „editarea“ documentelor WikiLeaks?George Roncea