Acasă Actualitate Zeci de mii de țigări de contrabandă capturate la graniță

Zeci de mii de țigări de contrabandă capturate la graniță

DISTRIBUIȚI

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, din două autoturisme oprite în trafic, dar și în PTF Halmeu, precum și la frontiera verde, 15.460 pachete cu țigări de contrabandă, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din România.

Azi dimineața, la nivelul Sectorului PF Halmeu, jud. Satu Mare, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 04.00, polițiștii de frontieră au oprit, în trafic, pentru control, pe strada Nicolae Titulescu de pe raza localității Halmeu, două autoturisme, mărcile Audi și Volkswagen, înmatriculate în Ungaria.

În primul autoturism, marca Audi, condus de către cetățeanul maghiar M. Laszlo, în vârstă de 23 de ani, lucrătorii noștri au identificat un spațiu special amenajat în bancheta din spate, în care erau țigări, iar în al doilea autoturism marca Volkswagen, condus de către M. Szabo, tot cetățean maghiar în vârstă de 31 de ani, alte două spații special amenajate în bordul și bara spate ale mașinii, în care, de asemenea, erau țigări.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii șoferilor împreună cu mașinile în cauză la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii țigărilor din spațiile special amenajate în cele două autoturisme, s-a constatat că în Audi sunt 680 de pachete țigări, iar în Volkswagen cantitatea de 1760 pachete țigări, de proveniență ucraineană.

Cantitatea totală de țigări, respectiv 2.440 pachete, în valoare de 28.500 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele două autoturisme în valoare de 4.500 euro au fost indisponibilizate până la finalizarea anchetei.

În ambele cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și a documentării întregii activități infracționale.

Tot, azi dimineață, în jurul orei 04.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul maghiar Robert D., în vârstă de 33 de ani, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Ungaria.

Acționând în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în rezervorul mașinii, cantitatea de 600 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de peste 2.700 lei, au fost reținute în vederea confiscării de către autoritatea vamală, iar autoturismul în valoare de 10.000 lei a fost indisponibilizat.

De asemenea, cetățeanul maghiar a fost sancționat contravențional, de către autoritățile vamale, cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Ieri, 23 martie 2018, un echipaj din cadrul Sectorului PF Brodina, jud. Suceava, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat mai multe persoane care transportau colete de la frontiera de stat către interior, încercând să le încarce într-un autoturism de teren marca Mitsubishi Shogun, înmatriculat în Marea Britanie.

Lucrătorii noștri au acționat pentru reținerea celor în cauză moment în care bărbații au abandonat coletele și s-au dispersat spre localitatea de frontiera Straja.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar în zonă au fost descoperite 7 colete cu țigări. In urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 12.420 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 145.300 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul de teren abandonat, în valoare de 9.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul sectorului, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.