Home Autori le adaugate de către Gabriela Vlasceanu

Gabriela Vlasceanu

1252 ARTICOLE 0 COMENTARII

Dușuri reci după eliminarea subvenției la gigacalorie!

Eliminarea în Capitală, dar și în alte orașe, a subvenției la gigacalorie pentru apă caldă va duce, în condițiile păstrării consumului igienic personal, la...

Vacanță la țară cu 195 de lei

Și în acest an, turiștii care doresc să-și petreacă vacanța în satele romånești din județele Alba, Argeș, Brașov, Constanța, Covasna, Gorj, Maramureș, Neamț, Suceava,...

Beneficiarii ilegali de ajutoare sociale vor fi considerați infractori

Declararea de date false în vederea obținerii de ajutoare sociale va fi considerată infracțiune. Astfel, cei care declară un număr mai mare de membri...

Și în acest an vom avea parte de puternicele dușuri de...

Până la sfârșitul acestei luni nu trebuie să ne așteptăm la temperaturi foarte „generoase“. Nu va fi nici rece, dar nici cald, astfel încât...

Candidații vor susține la Bac o probă transdisciplinară

Guvernul a aprobat, ieri, proiectul Legii educației, solicitând Parlamentului ca documentul să fie dezbătut în regim de urgență. Liderii sindicali din învățământul preuniversitar, imediat...

Alergia la cosmetice, tot mai frecventă la tinerii din mediul urban

Alergia la produse cosmetice este din ce în ce mai frecventă, pe măsura creșterii folosirii acestora în prezent, în special în råndul tinerilor și...

Legea educației – în Guvern

Guvernul urmează să aprobe, astăzi, proiectul Legii educației într-o ședință extraordinară, pentru a-l înainta Parlamentului spre dezbatere și adoptare.Proiectul Legii educației propune, printre altele,...

Angajații se tem să-și ia concediu pentru a nu fi disponibilizați

Nici în SUA și nici în UE, când vine vorba despre locul de muncă, nu se mai  poate vorbi despre program lejer. Totuși, „în...

„O săptămână la mare” costă cel mult 399 de lei

Turiștii care vor să petreacă o vacanță pe litoralul romånesc, în perioada 3 mai și 15 iunie, pot plăti tarife cuprinse între 159 de...

Admiterea la Politehnica București – organizată în 19 și 20...

Probele de concurs la facultățile Universității Politehnica din București (UPB) se vor susține în 19 și 20 iulie, iar înscrierea se va putea face...

Terase romantice în Centrul Istoric al Capitalei

Centrul Istoric al Capitalei va avea o nouă „față“, de invidiat. Cel puțin așa își dorește primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Deocamdată, ideile...

Anhedonia „omoară” plăcerea

Anhedonia, unul dintre simptomele depresiei, se caracterizează prin dezinteresul pacientului față de tot ceea ce îl înconjoară. Suferindul nu mai simte niciun fel de...

După o lună de grevă generală, cadrele didactice buzoiene revin în...

Dascălii buzoieni revin, începånd de luni, la catedră, după aproximativ o lună de la declanșarea grevei generale. Ieri, o delegație a cadrelor didactice din...

Populația României a scăzut cu peste 5.000 de persoane în februarie

In luna februarie, populația României a scăzut cu 5.708 față de luna ianuarie, ca urmare a sporului natural negativ. Potrivit Institutului Național de Statistică...

Creștere ușoară a șomajului în martie

Rata șomajului în luna martie a crescut la 8,36%, față de 8,30% în luna precedentă. Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM),...

CNAS a semnat un protocol și cu medicii specialiști

Conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a semnat și cu medicii specialiști un protocol, la fel ca în cazul medicilor de familie,...

Admiterea la Politehnica București – organizată în 19 și 20 iulie

obele de concurs la facultățile Universității Politehnica din București (UPB) se vor susține în 19 și 20 iulie, iar înscrierea se va putea face...

Ghiduri de practică medicală pentru 21 de specialități

Ministerul Sănătății (MS) a elaborat ghidurile de practică medicală pentru 21 de specialități. Astfel, începând de luna viitoare în unitățile sanitare din întreaga țară...

Medicii de familie s-au întors în cabinete

După ce, parțial, au căzut la pace cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), medicii de familie și-au reluat de ieri activitatea, eliberånd...

Un nou caz de gripă porcină în România

Un nou caz de infectare cu virusul AH1N1, a fost confirmat în România, la un pacient din București. Acesta este primul caz înregistrat în...

Din nou la ore!

Începånd de luni, cei peste 3,3 milioane de peșcolari și elevi care au fost în vacanța de Paște revin la cursuri. Semestrul II se...

„Micul erou” a scăpat de la înec un copil deși nu...

Un adolescent din Târgu Ocna a devenit, în decurs de trei ani, de două ori, „erou peste noapte“. A salvat de la înec doi...

Ungurii și bulgarii, primii în topul vizitatorilor străini ai României

Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică au înregistrat, în primele două luni ale anului, față de același interval al anului trecut, scăderi...

Sindicaliștii – deranjați de patru prevederi din proiectul Legii educației

Titularizarea, includerea clasei a IX-a la liceu, componența Consiliului de administrație al școlii și finanțarea per elev sunt cele patru prevederi ale proiectului Legii...

Deputatul Giurgiu vrea alocații de sprijin după perioada de șomaj

Deputatul PD-L Mircia Giurgiu va iniția un proiect de lege care prevede acordarea unei alocații financiare de sprijin, pentru maximum 12 luni pentru persoanele...

Opozanții protestului medicilor de familie, la datorie

De Ziua Mondială a Sănătății, medicii de familie au avut dureri de cap în așteptarea noului contract-cadru, care trebuia să intre în vigoare de...

Medicii de familie șantajează ministerul pe spinarea pacienților

Medicii de familie au apelat din nou la arma lor favorită în lupta cu ministerul: șantajul. Fără să aibă vreo vină, decåt aceea poate...

Clădire neîntreținută de proprietari – la pământ

Fațada și acoperișul unei case de pe Calea Moșilor a determinat, ieri dimineață, restricționarea temporară, în zonă, a traficului rutier, pe un singur sens....

Numărul redus de zile libere i-a ținut pe români „acasă” de...

Cu toate că tarifele serviciilor turistice au rămas în acest an aproape la același nivel față de anul trecut, un număr surprinzător de mic...

Nu vom avea „farmacii de familie”

CNAS susține că astfel se menține riscul deconturilor ilegalePacienții cu boli cronice nu vor fi arondați la „farmacii de familie“. Aceasta după ce prevederea...

Iepurașul răsplătește cu ouă colorate și dulciuri faptele bune ale oamenilor

De Crăciun, copiii îl așteaptă pe Moșul cu barbă albă să le aducă jucării și dulciuri. Acum , de Paște, ei påndesc Iepurașul să...

Carnea de miel la cuptor sau grătar – tocmai bună de...

În perioada sărbătorilor de Paște, frecvente sunt bolile digestive ca urmare a consumului în exces de carne, grăsimi, ouă, cafea, băuturi acidulate și dulciuri....

ȘTIRILE ZILEI

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv pentru corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore,...

Sindicaliștii au respins niște măriri certe de salarii în schimbul unor promisiuni iluzorii ale...

Dragoș Pîslaru, fost ministru la Fonduri Europene și Muncă, a explicat faptul că sindicaliștii n-au acceptat propunerea sa de Lege a salarizării, care ar...

Cazul de la Buzău arată că medicii care lucrează fără contract cu Casa de...

O practică întâlnită în spitalele românești este cea în care unii medici prestează servicii medicale, fără ca activitatea lor să fie acoperită în mod...
dana budeanu

Dana Budeanu e scârbită de haina de iepure, Rogobete elucubrează, Ciolacu sugerează că ținutele...

O undă de șoc și compasiune a traversat weekendul trecut high-life-ul politic românesc. În timp ce poporul, adunat la gardul rețelelor sociale, se uita...
oana

Și Rafila intră în clubul pesediștilor cu iubite mai tinere cu peste 20 de...

Update Rogobete elucubrează Botezul organizat de Alfred Simonis la Timișoara s-a transformat într-un adevărat spectacol al politicii, mondenităților și luxului. Cu sute de invitați, nume...

Grindeanu le-a cerut pesediștilor să fie mai atenți cu petrecerile. Adică să nu mai...

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că regretă percepția creată în rândul oamenilor 'care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an'...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv pentru corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore,...

Piperea: „impozite uriașe pe locuințe de la 1 ianuarie 2027, iar Guvernul încearcă să...

Europarlamentarul AUR/ECR Gheorghe Piperea avertizează că românii riscă majorări uriașe ale impozitelor pe locuințe de la 1 ianuarie 2027, ca urmare a obligațiilor asumate...

Și Daniel Băluță și-a lăsat soția pentru una mai tânără cu peste 20 de...

În noiembrie 2025, Daniel Băluță vorbea emoționat despre soția și fiica sa, despre sacrificiile pe care familia le face pentru cariera lui politică și...

Grindeanu le-a cerut pesediștilor să fie mai atenți cu petrecerile. Adică să nu mai...

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că regretă percepția creată în rândul oamenilor 'care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an'...

Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea prezintă expoziția „Mihai Cismaru – Pictura regăsită”, care va...

Invitați: curatorul Damian Florea –Președinte al Fundației Jean Louis Calderon și Maria Munteanu – istoric de artă Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea are plăcerea de...

CITEȘTE ȘI

Sebastian Ghiță și-a dat 20 de milioane de euro pe mâna Elenei Udrea

Firmele lui Sebastian Ghită au câștigat de la Agentia pentru Protectia Mediului un contract IT de 20 de milioane de euro prin procedură de...