
După ce, parțial, au căzut la pace cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), medicii de familie și-au reluat de ieri activitatea, eliberånd rețete compensate și gratuite, trimiteri către specialiști și concedii medicale. Miercuri seara, după mai bine de 12 ore de negocieri, reprezentanții medicilor de familie s-au rezumat la cåteva declarații. Astfel, în urmă cu două zile între medicii de familie și CNAS a fost semnat un protocol. Președintele Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a declarat că „au fost două zile de nervi consumați, dar mulțumim CNAS că a stat alături de noi, pentru rezolvarea problemelor“. La råndul său, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei, Rodica Tănăsescu, a afirmat că „schimbările obținute în urma negocierilor vizează cåteva aspecte legate de sancțiuni și de ponderea procentelor acordate unor pacienți. Aceasta a adăugat că „bugetul orientativ nu a fost luat în discuție. Asupra lui vom discuta pånă în iunie“. După medicii de familie, reprezentanții CNAS au început, ieri, discuțiile cu medicii specialiștii, tot pe tema contractului-cadru pe acest an. Medicii specialiști sunt nemulțumiți de anumite sancțiuni prevăzute în contractul-cadru și de acordarea sumelor pentru specialitățile medicale și chirurgicale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















