Veselie mare la Deveselu: s-au trras primele lopeți la scutul antirachetă american. Din partea română, lopețile au aparținut președintelui Băsescu și ministrului Apărării, Mircea Dușa, care le-a comunicat oficial sătenilor că vor avea stâlpi de iluminat pe străzi – ca să nimerească mai ușor drumul cel bun. Iată că lumina vine și de la răsăritul Dușa, celebru pentru pleonasmele sale mortale. Ziua lopeților și la DNA: a săltat o întreagă rețea de evaziune fiscală carnivoră din Giurgiu. Mafia cărnii locale e reprezentată la vârf de o procuroare din Parchetul General, Angela Nicolae, și de senatorul PSD Nicolae Bădălău. Evaziune realizată: 50 mil.euro. În viu. ?ê?£i asta doar pe-o măsea. La nivelul țării proabil că depășește tona de milioane. Ajunge să-l vezi pe șeful producătorilor de carne, Sorin Minea, cum măcelărește zilnic la tv animalele politice ale altora, ca să-ți dai seama ce imens abator clandestin are țara. Bădălău ar fi primit pentru traficul de influență în favoarea unor firme pulpe de pui, ceea ce a stârnit neîncrederea unor carnasieri: s-a coborât ditamai senatorul la niște copane? Fiul său (cunoscut în lumea mondenă ca mare amator de păsări de noapte) are însă restaurant așa că lucrurile se explică. Iar Bădălău tatăl a pornit-o de jos. În 1988 a furat patru saci de grâu pentru care a primit un an de închisoare ilustrând perfect zicala: cine-a furat ieri un sac, astăzi deține un sat. ?ê?£i ajunge în Senat – unde dl. Ilie Socru a comentat binevoitor: „am mai avut cazuri de genul ăsta și până la urmă nu s-a dat aviz de urmărire penală”. Cazul Vosganian, de exemplu. Solidaritatea parlamentară antijustiție e de notorietate internațională. Asta a și determinat guvernul, la rectificarea negativă a bugetului, să selecteze Parlamentul printre instituțiile de încredere care primesc bani. Restul intră la tăiere. La abator. Oricum, e o performanță ca într-un an agricol record să ajungi la rectificare negativă. Nu orice incompetent e capabil de așa ceva. În paralel, dar nu fără legătură cu incompetența, la CNA se desfășoară războiul între președinta CNA, Laura Georgescu (numită de Ponta), și D.D căruia i-a închis și suspendat OTV și DDTV din motive neclare. Unii au trecut de partea Laurei lui Ponta, alții de partea lui D.D căruia Laura însăși i se adresează duios: „te iubesc, mă, panaramă” – deși amândoi par scoși din aceeași oală. Diferența e că Laura se face de râs pe bani publici chemând jandarmii la ședință. Dar le stă bine laolaltă: el, grotesc, ea, deplasată.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















