Zile ploioase. Spleen. N-a mai demisionat nimeni, nu s-a mai abdicat și de la PCJ Cluj Horia Uioreanu (PNL), adică de trei zile, n-a mai fost arestat niciun baron. Nici DNA nu mai face față. La câtă corupție există, i-ar mai trebui angajați dar n-are buget. Guvernul însuși preferă să încurajeze concediile (dând tichete de vacanță de 5000 lei bugetarilor) – și studiile: deși avea un studiu de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Pitești din 2008, în loc să facă autostrada preferă să facă alt studiu. Repetitio est mater studiorum. Pater e Dan Șova: ministrul Transporturilor a reușit să ajungă la întâlnirea cu FMI în urma oaspeților. Delegația FMI are însă altă problemă cu guvernul: reducerea CAS cu 5 p.procentuale la angajator (de la 1 iulie) – prin care dl. Ponta a vrut să demonstreze că duce mai departe „programul USL”. Necazul e că guvernul a prezentat FMI propunerea dar nu și sursele de finanțare – căci încasările sunt slabe și investițiile au murit. Normal. Analiștii au stabilit că în discursurile dlui Ponta majoritatea absolută (75%) o dețin referirile politice și doar 25% au legătură cu guvernarea. Dintre acestea, 15% sunt laude deșarte și 10% erori. Este și motivul pentru care Ponta se consideră un premier de succes și ar dori să rămână până în 2016 – dacă are un președinte convenabil.
Eventual, el însuși. Cât de găunos e marele PSD se vede și din faptul că n-are prezidențiabil. Și nici premier, căci Ponta are alte priorități.
După opinia lui Crin, „singurul politician dependent de Băsescu e chiar Ponta”. Într-adevăr, dacă scoți din discursurile sale (extrem de bătrânicioase) referirile obligatorii la dl. Băsescu și refrenul „candidez numai dacă mă susține și Tulcea”, nu rămâne mai nimic.
Uneori chiar și el pare neinteresat de propriile-i ziceri – așa că-i scapă diverse prostii (nu l-a votat pe Goeană, laboratoarele aleg candidații, etc.) care-l salvează de la adormit în bocanci. În schimb la PNL-PDL, ce agitație! Ce viață, hei! Ajunsă în PPE, dna Norica Nicolai (coana Chirița la Briuxel) s-a declarat „indusă în eroare de Antonescu” în timp ce Ghișe regrupează partizanii USL în dosul său. S-a zvonit că demisia lui Crin a fost forțată de demisia neprevăzută a lui Johannis care ar fi preparat împreună cu Orban această schimbare. Salam săsesc. Greu de aflat adevărul – dar aparițiile tv ale dlui Johannis sunt reconfortante: e sobru, lapidar, fără gesticulație, fără ieșiri necontrolate. Crin însuși a explicat celor care nu i-au înțeles retragerea (adică Ponta) că „imaginea PNL e mai importantă decât o candidatură”. Imediat, Zgonea l-a declarat „pieton”. Pentru circulația periferică a gândirii lui Zgonea, un semnal: stop. Mai bine pieton, decât birjar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














