Noul buget, care și-a schimbat numele în „buget de disciplină” după dl. Ponta și prenumele în „buget de dezvoltare” după ministrul Voinea, urmează să dea ochii cu FMI. Să vedem ce notă la naștere va lua micuțul care se află încă în incubator. În așteptare, USL și-a pregătit armele: dl. Voiculescu vrea ca armata să intervină în lupta împotriva evaziunii fiscale. Să dăm milităria jos din pod. „Oamenii din armată au o statură, o moralitate, o disciplină care-i recomandă ca vânători de evazioniști” a zis Felix lăsând civilii complet dezarmați. Adică să intre și armata în circuitul evaziunii? Oricum, ideea militarizării fiscului e încă un indiciu că USL se comportă ca o armată de ocupație – după ce col. Dogaru a făcut strategia desființării Justiției. Premierul n-a comentat apucăturile militare ale lui Felix întrucât câțiva miniștri scăpaseră deja pe țeavă anunțuri vătămătoare. Ministrul Sănătății declarase că banii din asigurările de sănătate nu vor mai merge și spre spitalele particulare (unde acopereau o parte din tratamentul pacientului) ci exclusiv spre spitalele publice, acolo unde merge populația săracă, adică 90% din locuitori. Trage spre sărăcie liberalul Nicolăescu, ca orice socialist autentic. Premierul a mai calmat lucrurile: „mi-a explicat Arafat, e vorba numai de anumite intervenții chirurgicale, la ambulatoriu se decontează”. Așadar, premierul a vorbit cu Arafat, nu cu ambulatorul Nicolăescu care a traumatizat clasa mijlocie de la primele sale intervenții. Cât despre legea sănătății din pricina căreia demisionase acum un an Arafat după o ceartă de pomină cu dl. Băsescu – episod care a declanșat protestele fatale guvernului PDL, aceasta nu e gata nici acum. Iarna arabă a devenit însă primăvara USL care nu-și mai încape în piele: „în PNL nu e loc și pentru mine și pentru Chiliman” a declarat dl. Antonescu anunțând că lucrurile se vor tranșa la Congresul Extraordinar unde „dacă se hotărăște că eu am transformat PNL într-un partid ex-sovietic, plec eu, iar dacă se decide că dl. Chiliman e trădător, pleacă el”. Vorba dlui Băsescu: ghici, ghicitoarea mea, cine va pleca?
Nu de alta, dar partidele ex-sovietice câștigă mai mereu. Nu-i de mirare că dl. Tăriceanu suportă tot mai greu atmosfera: „au fost ocazii când am fost umilit”. Ei, nu-i nimic, a intrat în rândul lumii. Las' că și el când era mândru a umilit destui dându-i afară din PNL și a umilit România suspendându-i inutil președintele. Asta-i România ciudată: mândrie și prejudecată.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















