Testul coaliției PDL-PSD la asumarea răspunderii guvernului pentru cele trei legi miraculoase care (potrivit dlor Boc și Băsescu) vor moderniza România, vor reforma statul, vor rupe cu trecutul negru și vor începe o viață nouă, vor aduce bunăstarea tuturor și vor ridica țara pe noi culmi de civilizație și progres a fost trecut la limită.
Dl Geoană a ezitat până-n ultima clipă dacă să accepte „șantajul PD-L care vrea să scoată PSD de la guvernare“ și să plece din sală – sau să mai reziste două luni în privilegiile guvernării până „se schimbă președintele“. Slabe speranțe: dl Băsescu n-are de gând să se mai schimbe la vârsta asta. Până la urmă dl Geoană a acceptat șantajul și etajul la Palatul Victoria întrucât și dl Năstase a considerat că PSD are dreptul la jumătate din împărăție: „dar ce, e guvernarea mamei lui Boc?“. Iată o înjurătură mai ecologică decât „dă-o-n mă-sa de guvernare“ a dlui Iliescu. Așadar, criza coaliției merge mai departe infirmând prognozele dnei Udrea că PSD iese de la guvernare și că nu va fi moțiune de cenzură după asumare. Le-a nimerit exact pe dos: va fi moțiune iar PSD rămâne în guvern până la alegeri – interval în care dl Gușă a anunțat că „vom avea și filme porno“. Cum dl Gușă îl susține pe dl Geoană e greu de crezut că respectivele casete se referă la candidatul PSD. Acelea se află la Vanghelie, probabil. În schimb dl Băsescu a confirmat în Parlament că după „apogeul confruntării“ înregistrat la suspendarea sa din 2007, „probabil va mai fi un apogeu la sfârșitul mandatului meu“. Să nu fie cu teroriști sau cu puci! Să fie un apogeu mai pașnic. În Parlament însă, președintele a atins apogeul plictiselii citind preț de două ore raportul celor 5 ani de mandat. Dl Băsescu și-a înșirat realizările (și erau destule: dublu față de Ilici) admițând că „am făcut și greșeli“ – pe care nu le-a nominalizat. S-o fi gândit că n-are rost să se vorbească singur de rău – când există atâția specialiști în păcatele sale cărora nu e cazul să le ia pâinea și circul de la gură. Bilanțul președintelui l-a determinat pe dl Geoană să-și amâne congresul de validare a candidaturii în 2 oct. pentru a se sincroniza cu anunțul candidaturii dlui Băsescu „pe care-l vom bate în turul doi“. Dl Gușă nu mai e atât de sigur în această privință din pricina candidaturii dlui Oprescu care fiind „iepurele lui Băsescu“ l-a cam morcovit pe dl Geoană. Legea compensației: alegătorii se tot răresc dar candidații se înmulțesc ca iepurii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















