Home Bref Bismarck

Bismarck

DISTRIBUIŢI

A început „depolitizarea” CCR în stilul consacrat: cele trei posturi eliberate au revenit spre ocupare președintelui țării și celor două Camere ale Parlamentului. Altfel spus, dlui Băsescu și dlor Ponta și Antonescu.
Prima mutare surpriză i-a aparținut dlui Băsescu: acesta l-a numit pe dl. Daniel Morar, pe care și-l dorea procuror general – dar pe care l-a scos din concurs și l-a trimis în rezervă la CCR. După ce s-a prefăcut indignat că dl. Băsescu a numit un procuror ca judecător, PSD a numit din partea Camerei tot un procuror, pe dl. Valer Dorneanu, mare activist al partidului. Depolitizare maximă. A doua surpriză s-a produs la Senat care a numit-o pe dna Mona Pivniceru ministrul Justiției, răsplătind-o astfel pentru că n-a reușit să găsească doi procurori ca lumea dar a reușit să scoată doi judecători indezirabili de la CSM. Cam la atât s-a rezumat ministeriatul dnei Pivniceru – care, de câte ori scotea mai mult de trei cuvinte, devenea intraductibilă. Interimar la Justiție a devenit, evident, premierul Ponta îndeplinind astfel visul dlui Băsescu: „i-aș mulțumi lui Dumnezeu dacă pleacă Pivniceru la CCR și vine premierul care și-ar putea asuma numirea procurorilor”. Vis realizat. Dl. Ponta a confirmat că va face propunerile de procuror general și respectiv șef al DNA după ce „vom ajunge la un acord cu președintele și cu CSM, ca să avem două persoane agreate de toți”. Nu căutăm sfinți, a zis dl. Ponta mărturisind că „numirea lui Morar la CCR mă ajută foarte mult”. Adică dl. Băsescu a sacrificat o persoană inacceptabilă (fiindcă era apreciată la Bruxelles) iar dl. Ponta, una incapabilă. Acum rămâne ca dnii Băsescu și Ponta să lupte corp la corp: unul mie, altul ție și altul la pușcărie. Antena 3 a acuzat imediat „un blat” între cei doi unde Ponta primește procurorul general iar dl. Băsescu ia DNA. La RTV, Vadim a acuzat alt blat: „Băsescu s-a înțeles cu Ponta să-l sacrifice pe Videanu în dosarul Hidroelectrica fiindcă l-a trădat și a votat cu Blaga”. Aș! Deocamdată, dl. Videanu l-a dat în judecată pe dl. Ponta pentru calomnie în cazul Hidroelectrica – și pentru hidrocefalie: „ un hoț și un mincinos”.
Dlui Ponta îi place însă că PNL „se întărește” prelevând organe din PDL întrucât „asta e real politik, de la Bismarck încoace”. Pardon! Jignește politica lui Bubico: „noi nu suntem mojici ca Bismarck… dulăul ofițerului Papadopolinei”. Dar acesta e felul dlui Ponta de a spune: „cel mai bun cancelar aș fi eu” și modul dlui Băsescu de a se opune: Adio și mie!

Tia ?ê?£erbănescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.