După ce au speriat populația mai rău ca gripa porcină amenințând cu taxe pe cartofi prăjiți și pe drepturi de autor, Bugetul fast-food și autorii săi au ajuns în plenul Parlamentului unde bugetul va fi votat de nevoia banilor de la FMI. Altfel, bugetul e mic și dezorientat iar părinții săi s-au dovedit denaturați: iau pensiile bunicilor și fură banii din pălăriile artiștilor. Dar nu criza e de vină pentru asta – ci reflexul de a lovi în cei slabi și de a-i cruța pe cei tari. Vorba lui Dinescu: „statul e un porc“. Formula mai nobilă era „statul sunt eu“ – dar, pe de altă parte, dacă statul nu era un porc, se mai îngrășau oligarhii din pomana porcului? Mai dărâmau ei cântarele? Așa că nu criza ne-a dublat aparatul bugetar și nu criza ne-a umplut de pensii speciale și de salarii bugetare de sute de milioane lunar ci boala porcină cronică a sistemului care a băgat bugetul în insuficiență respiratorie. Cele trei partide majore (PSD, PD-L și PNL) care au asigurat deprofesionalizarea treptată a sistemului și clientelizarea puterii se izbesc astăzi de propria incapacitate de a se imuniza la virușii pe care i-a produs lipsa lor de igienă. PSD suportă greu carantina opoziției iar dl Iliescu a și anunțat necesitatea unei alte echipe de conducere „cu autoritate morală și politică“. Poate se trezesc cu Vanghelie! Nici învingătorii din PD-L nu-s mai calmi: o parte din primarii PD-L din Ilfov care au fugit din PSD de groaza dlui Gabriel Oprea s-au trezit acum cu dl Oprea ministru al apărării (ca general cu mai multe stele decât coniacul) care și-a impus prefectul. De unde se vede că dl Băsescu avea dreptate: de ce le era frică n-au scăpat. Și PNL îndură greu abstinența: dl Fenechiu ar vrea la guvernare numai că dl Crin Antonescu nici nu vrea să audă. Acesta s-a obișnuit atât de tare în rolul de „băiat rău“ încât speră să câștige cu el următorul concurs prezidențial. Cinci ani de texte răsuflate e însă cam mult: toți sunt „nesimțiți“ numai PNL are „bun-simț“ – iar candidatul său Radu Stroe e „tobă de administrație“. În calitate de tobă dl Stroe refuză orice confruntare cu dl Prigoană jr care, surprinzător și lăudabil, nu-și insultă și nu-și jignește interlocutorii (unii la fel de „beizadele“ ca el) preferând propriile contradicții: „după ce voi câștiga, toată lumea va spune că Silviu Prigoană e tatăl lui Honorius și nu invers!“. Invers e cam greu: Honorius, tatăl lui Silviu? Dacă va câștiga, se va spune mai degrabă că Honorius a bătut toba. Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info













