Luni, dl Mihai Tănăsescu, reprezentantul nostru la FMI, ne asigura că situația din Grecia nu va afecta semnificativ România care „e pregătită să reziste“ efectului Atena. Marți, dl Franks, șeful nostru de la FMI, constata că evenimentele din Grecia s-au resimțit deja la București unde creșterea economică s-a încetinit. Pe cine să crezi? Deși ne-a dat vești rele, dl Franks pare mai de încredere – fie și pentru faptul că poartă pantofi găuriți când vine la București. Cel care a cobit însă intrarea României în scenariul grecesc a fost kir Patriciu. Nu ne rămâne decât să sperăm că s-a înșelat din nou și că nu e vorba de un pumn ci de un brânci. Cert este că nici n-am ieșit bine din recesiune și ne-am întors din drum stricând toate discursurile dlui Boc despre „culesul roadelor“. Deocamdată, guvernul însuși va fi examinat pe 30 iunie la investiții și absorbția fondurilor UE – probe la care miniștrii sunt la fel de nepregătiți ca elevii de bacalaureat și ministrul Educației – la limba română. În Senat a avut loc o mică dispută gramaticală între opoziție și putere: conform dlui Georgică Severin (PSD), „cadrele didactice sunt de genul feminin, nu neutru“ în timp ce pentru ministrul Funeriu, „cuvântul coleg este neutru, nu feminin“. Unul mai breaz ca altul. Poate că dl Funeriu mai are totuși și colegi masculini prin PDL, n-or fi devenit toți neutri chiar din floarea vârstei. Greșelile celor doi l-au încurajat pe Vanghelie („am văzut că nici colegii din Parlament nu vorbesc mai coerent“) să creadă că intelectualii îi rămân alături: „credeți că relația mea cu profesorii de la Academie i-a deranjat că am spus ejaculat? E un cuvânt tehnic“. Iar tehnica e simplă: „alegerile nu se câștigă de către vorbe“. Se câștigă de către bani. Vorba e că de când și-a comandat elicopterul cu care s-a dus la nunta PCJ din Buzău, Vanghelie și-a asigurat un zbor rapid și din fotoliul PSD pe Capitală. A scăpat relativ întreg din cădere – doar cu unele revelații vătămate: „eu m-am născut președinte“. Probabil că a fost informat greșit. Sau n-a înțeles cuvântul prematur. Tot un cuvânt tehnic – care a stârnit curiozitatea presei feminine: „de ce ați pupat-o pe dna Udrea?“ l-a întrebat apăsat dna Grecu. „A fost un gest de fairplay, a răspuns Vanghelie, alții fac trocuri cu Udrea, nu eu.“ Cine, domne, cine? Spuneți aici! l-a somat dna Grecu speriindu-l pe Vanghelie: „chiar vreți să mă omorâți?“. De, Grecu de la Antena, ca grecii la Atena: luptă pentru libertatea falimentului.Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















