După ce la 10 aprilie (acest 11 septembrie sui-generis al Poloniei) un avion a lovit gemenii Kaczynski ucigându-l pe președintele țării, deasupra Europei un nor de cenușă provenit parcă din flăcările care i-au mistuit pe cei 96 de polonezi ce voiau să-și omagieze martirii de la Katyn a pedepsit toate avioanele lumii să rămână la sol lăsând astfel sufletele dispăruților să se ridice în liniște la cer. Cenușă și diamant – în doliul Poloniei. La București, norul de cenușă emanat de un vulcan din Islanda a produs alarma și sfaturile de rigoare: secretarul de stat Streinu Cercel a recomandat populației „să nu-și mai taie părul din nas“ întrucât acesta are un rol de protecție. Un cercel în nas probabil ar fi și mai eficient. Cenușă în cer, cenușă și pe pământ: Curtea Constituțională a ars-o pe rug pe eretica ANI declarând neconstituționale (la sesizarea avocatei unui anchetat) toate articolele vitale – publicarea averilor demnitarilor, sesizarea instanțelor cu privire la diverse incompatibilități, sechestrarea bunurilor nejustificate – pe care la sesizările anterioare le considerase constituționale. ANImozitatea față de ANI să fi fost trezită de faptul că 7 din cei 9 judecători ai CC erau anchetați de ea? Sau tot ce deranjează sus ajunge jos? Așa a pățit și CNSAS și a rămas fără glas. Primarul Mazăre nu și-a ascuns satisfacția: „uite-așa o să-i ia dracu’ pe toți. Pe toți cei care fac rău cu bună știință, Dumnezeu îi trimite jos, nu-i ia sus cu el“. Adică Dumnezeu îi trimite (Doamne iartă!) pe răufăcători la dracu’? Dincolo de aceste confuzii între bine și rău, înger și demon și crimă și pedeapsă, e clar că ANI nu va renaște din propria cenușă (printr-o ordonanță), așa cum a fost. Ca și CNSAS, ANI va deveni o legumă instituțională – mai ales dacă averile demnitarilor vor fi la fel de secrete ca și originea lor. Scăpat de ANI (care-i sesizase unele incompatibilități), Mircea Dinescu a acuzat „dictatura de c…t“ (cinci litere) a celor care vor să-i controleze la domiciliu pe cei aflați în concediu medical „băgându-le degetul în c..“ (trei litere). Câh! Judecând cu aceleași trei litere (nu despre cap este vorba), un parlamentar PDL a propus închiderea hipermarketurilor duminica pentru a stimula cumpărarea de alimente de la piață. Asta seamănă cu închiderea aeroporturilor spre a stimula mersul cu trenul sau cu închiderea guvernului ca să stimulăm administrația locală. De unde se vede că nu orice cenușă devine diamant. Sau materie cenușie.Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














