Asumarea răspunderii guvernului pentru Codul Muncii și depunerea moțiunii de cenzură a opoziției au avut loc de 8 Martie, lucru oarecum de înțeles având în vedere că și munca și moțiunea sunt de genul feminin. Cum banii sunt de genul masculin, aleșii au dăruit flori doamnelor care au strălucit prin ținută lăsând impresia că-și asumă Codul manierelor elegante – și el contestat zilnic prin manifestări tot mai vulgare. În cinstea zilei de 8 Martie sindicatele și-au amânat protestele iar dna Anastase și-a arătat grija pentru liderii sindicali „securizând balcoanele“ prin interzicerea prezenței acestora de teama unui eveniment tragic precum saltul lui Sobaru – deși e greu de crezut că liderii noștri sindicali și-ar fi riscat viața în acest mod. Astfel s-a produs cea de-a 11-a asumare a răspunderii guvernului Boc care a ajuns în al 11-lea ceas dar nu și ultimul întrucât în opinia dlui Iliescu „actuala putere va guverna până-n 2012“ când speră „să culeagă roadele“ după cum tot repetă premierul. Cum de regulă culegi ce-ai semănat, rămâne să vedem dacă din austeritate răsare prosperitate. În preziua asumării a fost baba Justiției: Parchetul General și-a prezentat bilanțul unde președintele Băsescu a vorbit despre ofensiva împotriva marii corupții, a evaziunii fiscale și a clanurilor de crimă organizată astfel ca „să nu mai auzim de niciun cap de-ăsta care le rezolvă pe toate cum e… cum îl cheamă pe-ăsta cu frate-meu? Cumătrul? Așa, Bercea Mondial“. Frumoasă încercare! Numai că amnezia jucată de dl Băsescu n-a convins pe nimeni: se știe că președintele are o memorie de fier într-o mănușă de box. Dl Băsescu s-a referit și la intenția Ministerului de Finanțe de a desființa Garda Financiară și Agenția Vămilor incluzându-le în ANAF: „mi-e greu să-mi imaginez o Românie fără Vamă, UE știe de Vamă dar nu cred că știe de ANAF“. S-ar putea să afle în curând și să-l treacă și pe dl Blejnar pe lista pericolelor semnalate de câteva țări din UE care recomandă evitarea României din pricina maidanezilor, hoților, drumurilor proaste și spitalelor nesigure. Ce lovitură pentru frunza dnei Udrea! Și Garda Financiară a primit o lovitură înainte de desființare și chiar de la un șef al ei care după ce s-a lăudat la TV cu razia de a doua zi la complexul Europa, s-a mirat ca deșteptu’ că a găsit locul curat și pe evazioniști zâmbind veseli la vederea elicopterului și a trupelor venite inutil. Cum se vede, unii au intrat în Europa degeaba. Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















