Coduri

În mod paradoxal, n-am aflat mare lucru în această campanie prezidențială despre programele candidaților: nimic despre politica externă a dlui Geoană, de exemplu. Când afli însă că dl Geoană a fost în secret la Moscova și că dl Gușă (sfetnicul său) se laudă că a primit tot de la Moscova asigurări că România intră pe gazoductul rusesc dacă scapă de dl Băsescu, începi să înțelegi de ce grupul Grivco a deturnat toată campania electorală spre bătălia oarbă și păguboasă între diverse guverne-fantomă. Poate că poziția comună a PNL și PSD pentru retragerea din Irak înainte de termen (în 2006) și abandonarea angajamentului față de SUA și NATO explică și ea „aprecierea“ bruscă a unor persoane pentru mineriadele dlui Iliescu și apariția „listelor negre“, ca-n anii ‘90, când adversarii dlui Iliescu erau invitați să plece din țară sau deferiți mâniei proletare. Iată un lucru bun: măcar știm cum stăm, cu cine avem de-a face, „cine sunt și ce vor“ (vorba dlui Iliescu) cei cu care a devenit riscant să bei o cafea fiindcă fug cu Ceașcă și revoluție cu tot direct în Kiseleff. Reapariția „listelor negre“ care-i denunță – culmea! – tot pe adversarii dlui Geoană acuzându-i că fac sluj la dl Băsescu spune însă ceva despre pericolul care amenință libertatea de expresie: reiese că singura opțiune valabilă este cea roșie – iar cine n-o împărtășește, păcătuiește. Față de cine? Dar de ce există libertatea de expresie? Ca să susțină toată presa același lucru? Să intre toată lumea la colectiv? Definiția democrației este: „nu sunt de acord cu tine dar voi lupta pentru dreptul tău la opinie“ și nicidecum: dacă nu zici ca mine, să taci! În fond, fiecare are dreptul să opteze pentru președintele a cărui poziție politică i se pare mai corectă decât persoana în sine. Faptul că finala prezidențială se va consuma între dnii Băsescu și Geoană ar fi trebuit să simplifice lucrurile (între dreapta și stânga) dacă lunetiștii și tunarii celor două tabere n-ar trage atât de tare încât obuzele trec adesea peste adversar și cad în propria tranșee. Meteopolitica este însă ceva mai clar ierarhizată (codul roșu e mai rău decât codul portocaliu care e mai rău decât codul galben) decât politica unde codul galben (PNL) dublează codul roșu (PSD). Liberalul Fenechiu mărturisea că mulți oameni se apropie de el pe stradă și-l întreabă „în șoaptă și cu teamă: scăpăm?“. Oare de ce se tem? Că scapă de dracu’ și dau de tat’ său? Asta se va întâmpla oricum, în ambele variante.