Poate se schimbă vremea – dacă și președintele Băsescu și-a schimbat stilul dovedind că vara nu-i ca iarna ci mult mai prudent. Dl Băsescu și-a luat prin surprindere adversarii politici care se așteptau ca, odată confirmat în avertismentele sale privind "conflictele înghețate" din zona Mării Negre, președintele să iasă imediat pe scenă cu declarații dure la adresa agresiunii Rusiei în Georgia, declarații pe care să le poată considera apoi imprudente și vinovate de scumpirea gazelor la toamnă. De data aceasta însă, dl Băsescu a preferat să tacă și să pornească într-un turneu "al prudenței și înțelepciunii" vizitând victima Georgia, saloanele limitrofe (Ucraina, Moldova, Azerbaidjan) și camera de gardă (Turcia) pentru a "raporta" UE și NATO că Rusia a reacționat "disproporționat". Cea mai surprinzătoare secvență s-a petrecut la Tbilisi unde dl Băsescu și-a sfătuit omologul georgian "să înceapă negocieri directe cu Rusia". Apelul la negocieri cu propriul agresor e cinic dar pragmatic (e greu să negociezi cu Rusia dar e și mai rău să te lupți cu ea!) numai că venind din partea unui președinte care n-a reușit să negocieze cu propriul premier, intră pe contrasens. De unde se vede că e bine să dai altora sfaturile pe care nu le poți urma, scăpând astfel de ele. Dl Tăriceanu, în schimb, a depășit de mult etapa conflictelor înghețate: premierul își face contravizitele și piața cel mai adesea în compania dr. primar Oprescu și se sfătuiește la Palatul Victoria cu dl Iliescu dovedind astfel că poate negocia cu agresorul tradițional al PNL. Atmosfera e caldă, prietenească. Umblând cu Vodă prin lobodă la piață, dl Oprescu i-a spus premierului bancuri până l-a stârnit: "vezi să nu te bag eu acuma într-o sesiune de bancuri agricole". Având în vedere că agricultura tocmai fusese sancționată cu câteva sute de milioane de euro din fondurile UE, bancurile celor doi sunau cam macabru. Cel mai nou banc al dlui Tăriceanu a fost că l-a invitat pe dl Iliescu la Guvern în calitate de hidrolog pentru a-l consulta despre reluarea canalului Dunăre-Marea Neagră. Cum ing. Tăriceanu e tot "hidro" (lucru apreciat de băieții deștepți din hidra energetică), nu se știe de ce avea nevoie de dl Iliescu. Și nici rezultatul întâlnirii. I-o fi trimis dl Iliescu din nou la canal pe liberali? Trimisă acasă de CNSAS, dna Muscă a anunțat că nu candidează întruc?à?ít nu mai crede în sistem. Păi, cine mai crede într-un sistem care alungă muștele dar păstrează rinocerii și dinozaurii?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















