Sesiunea extraordinară și plenipotențială a Parlamentului întrunită pentru audierea premierului Xerox se va prelungi toată săptămâna întrucât USL are „de rezolvat” câteva urgențe pe care dl. Antonescu le-a enunțat în direct și la oră de vârf (singura oră la care lucrează): „dacă rezolvăm cu CCR, săptămâna aceasta putem începe suspendarea președintelui” după ce încercăm să schimbăm Avocatul Poporului și președinții celor 2 camere – printr-o simplă încălcare a regulamentului. Rezolvarea CCR e și ea simplă și nu necesită decât încălcarea Constituției și a statului de drept: cei 6 judecători ai CCR numiți de Parlament să fie revocați tot de acesta – chiar dacă sunt inamovibili prin Constituție. În fond, inamovibil poate să însemne și înlocuibil dacă există voință politică și putință dictatorială. CCR a scos din sărite USL prin verdictul privind reprezentarea țării de către președinte și declarând neconstituțională legea electorală creată de înșiși dnii Ponta și Antonescu – așa încât trebuie pedepsită și înlocuită cu inamovibilii USL astfel ca dl Ponta să poată rosti cât de curând: „am și CCR, am și parlamentul” (bașca guvernul), acum putem „rezolva” și președinția. Dl. Antonescu a găsit și motivele: președintele a încălcat Constituția și „obstrucționează guvernul” iar asta înseamnă „înaltă trădare”. Ce înaltă trădare a logicii, a legilor și a bunului simț! ?ê?£i câtă obstrucționare a Constituției și a adevărului la dl. Antonescu! Dl. Băsescu a tăcut o lună întreagă după instalarea guvernului Ponta și a ieșit la declarații abia după ce dl. Ponta a atacat declarând că vrea să meargă el la Bruxelles – obstrucționând președinția. Dar nu mai contează. Dacă Felix a stabilit calendarul suspendării, e clar că duetul Xerox și Poker îl va executa fără să crâcnească. Felix are și el un proces de corupție și n-are niciun chef să-și pună fularul la gât și să intre la răcoare – iar dl. Băsescu este ultimul obstacol în calea armatei roșii care abia așteaptă să-și pună steagul pe toate instituțiile.
Seara, dl. Băsescu i-a dat dlui Ponta un plic roșu cu oferta demisiei sale în schimbul revizuirii Constituției conform referendumului (parlament unicameral cu 300 de locuri) și cu reducerea mandatului prezidențial la 4 ani. Dl. Antonescu a refuzat pe loc („Exclus! Nu acceptăm condiții!”).
Scrisoarea pe care dl. Ponta o rupsese în aprilie – în timp ce dl. Blaga a conchis filozofic: „așa-i când lași copiii să conducă țara”. Pardon! Așa-i când lași copiile să conducă țara.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info













