Celebra „majoritate transparentă“ a coaliției PDL-PSD din visurile inaugurale ale dlui Băsescu s-a dovedit un monument de opacitate. Un exemplu sunt numirile de la „deconcentrate“ care i-au creat „problemuțe“ lui Vanghelie: e vorba de directorii la Tarom, RA-APPS, Hidroelectrica, posturi grase și serioase, pentru care coaliția a scos în față niște candidăței de toată jalea.
La Tarom, de pildă, propunerea lui Vangheliuță este Adrian Iovan, un aviator monden (prin căsătorie și divorț la modă) în CV-ul căruia figurează și absolvirea unui proces de omor. Dacă la Vanghelie numirile aiuristice se justifică prin „gåndirea browniană“ a personajului, în alte cazuri numirile la deconcentrate sunt deconcertante fără nicio explicație. Au apărut șoferi, balerine și chiar stripperi. La șefia Direcției Județene de Tineret Covasna, PD-L l-a numit pe fostul stripper EDITAT CONFORM GDPR a cărui declarație trădează practicarea nudismului intelectual în orice poziție: „toată lumea, ca tånăr, se dezbracă, dansează ceva într-un club sau discotecă“. Șeful PD-L Covasna i-a întărit spusele cu propria cacofonie: „toată lumea se dezbracă cånd e tånără“. Ca să aibă cu ce să se îmbrace cånd ajunge director, ministru sau purtătoare de cuvånt. Cei doi păcătuiesc prin generalizare („toată lumea se dezbracă“) și prin discriminare: „cånd e tånără“. Pardon! Vårsta nu mai e o barieră. Vezi (de fapt, mai bine nu!) filmulețul porno cu fostul ministru Paul Păcuraru unde Fonfi (cum apare în înregistrările mai sobre de la DNA) își face cu måna lui o imagine penibilă în mass-media. Protagonistul a mărturisit că pe cånd era ministru a fost șantajat cu acest film pe care ziarele de specialitate nu l-au mai difuzat. Probabil că ministrul și-a plătit bine liniștea. Acum tabloidele s-au gåndit să mai cåștige ceva (criză, de!) ridicându-și tirajul cu mâna altuia. S-ar putea să fie doar începutul unor proiecții cinematografice electorale. Cine știe ce casete mai urmează la secțiunea: un certain regard peste gard. În fine, e problemuța lor. Cine nu știe să-și țină pantalonii ar trebui să-și ferească măcar måna în care-și ține secretele. Imprudent, președintele Băsescu a fost surprins cu notițele în månă – unde scria exact ceea ce (verbal) edita: „candidatura mea nu trebuie alimentată de PD-L“. De fapt, nu-i nicio surpriză. E clar (90%) că dl Băsescu va candida și că PD-L îl va „alimenta“. E singurul său partid alimentar. Celelalte partide l-ar månca de viu – dar nu pot să-l înghită.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















