Home Bref Desecretizări

Desecretizări

DISTRIBUIŢI

După ce s-au poreclit în fel și chip la școlile de vară învățându-i și pe juniori la prostii, liderii PD-L și PSD și-au acordat reciproc șansa ultimei opțiuni – până la alegeri. Dl Videanu a transmis PSD că „dacă vrea să vină alături de noi, bine, dacă nu, să dărâme guvernul și asta e!“ iar dl Geoană a răspuns în același mod: „dacă PD-L vrea să ne dea afară de la guvernare, n-are decât, noi nu mai ripostăm la atacuri“.
Ce romantic! După un sezon estival petrecut în tabere diferite, ambii aliați s-au plâns de calitatea serviciilor. Subiectul a fost deschis imprudent de dl Geoană care, lăudându-se că serviciile l-au abandonat pe dl Băsescu și acuzându-l pe acesta că vrea să-i ia Internele pentru a „vicia“ alegerile, a realizat un autodenunț de toată frumusețea. Ca de obicei, Vanghelie și-a întrecut șeful, anunțând-o pe dna Udrea că arhiva de la „doi și-un sfert“ cu documente anti-Băsescu (din care a dat exemple) nu mai e la minister ci „e pe mâini bune“ și că „datele despre Mircea Băsescu au venit de la SRI“. Evident, SRI și MAI au dezmințit categoric mărturisirile prin care Vanghelie s-a deconspirat și declasificat din proprie inițiativă și iresponsabilitate. Declarațiile respective confirmă însă că dl Geoană este așa cum l-a imortalizat dl Iliescu în celebrul său epitet – și că Vanghelie e ca dl Geoană dar mult mai rău. Unde nu-i cap, vai de secrete. Dl Hrebenciuc a participat și dânsul la desecretizări acuzând SPP de „poliție politică“ întrucât a înregistrat discuțiile din comisia Udrea în timp ce Vadim s-a lăudat că știe „tot ce discută Băsescu la telefon și în casă și chiar și ce cântă în baie“. Vadim n-a divulgat melodia dar a dat de înțeles că la dl Băsescu în baie cântă Cocoșul Udrea care se vrea prim-ministru, primă-doamnă – și ultima eroare prezidențială. Mă rog, nu e prima oară când Vadim aude voci malefice. Adevărul e că la câți securiști vechi și noi mișună în mediu (politic și de afaceri) și în media și la cât de ușor se pot înregistra telefoanele și se pot filma pe ascuns persoanele vizate (de orice liber-profesionist), casetele de  colecție nu mai sunt o raritate. Cei interesați probabil că fac deja schimb între ei: îți dau doi Geoană, îmi dai un Băsescu? Traian, nu Mircea, că Mircea am și eu. Așa că n-ar fi exclus ca și sub greva robelor la care dna Pivniceru nu renunță (deși a primit satisfacție salarială) să se ascundă un secret de serviciu: dacă „pe subt poale are, ca omul, de toate și două pistoale“?

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.